Unul dintre străbunicii săi avea cai de povară în gospodărie, iar celălalt deţinea concesiunea taxiurilor trase de cai din Ploieşti. Acela mai avea şi cai de curse. „Omul a murit de supărare, după ce unul dintre exemplarele sale preţioase şi-a pierdut piciorul.” – Aşa caută să îşi explice George Leca afinitatea sa pentru aceste nobile animale.

Deşi nu călărise niciodată, în Arabia Saudită – unde a lucrat timp de un an –, George a avut ocazia să viziteze nişte centre de creştere a cailor. A aflat că respectul şi cultul pentru aceste animale sunt la mare rang. „Dacă ţii un cal arab în cort, diavolul nu intră acolo.” „Îi dai o mână de iarbă, ţi se iartă un păcat”, cred arabii. Aşa se face că în Regatul Arabiei există spitale şi medici pentru cai, bazine de înot, dotări tehnologice şi resurse nemaiîntâlnite. Apoi George, care a lucrat timp de nouă ani în Telecom în Anglia a avut o întâlnire decisivă cu caii la Londra. Spatele casei unde locuia dădea spre cel mai mare dintre parcurile Londrei, Richmond Park – cu suprafeţe împădurite prin care zburdă căprioare, ţopăie vulpile şi bursucii. „Aşa cum în alte oraşe sunt piste pentru biciclişti, acolo există piste de călărie”, îşi aminteşte George. I-a văzut pe londonezi ieşind la plimbare pe cal şi şi-a dorit şi el să încerce. S-a dus la o bază de echitaţie şi a început să înveţe. Între timp, la câţiva kilometri de Londra, între Petersham şi Kingston, la Ham, era o echipă foarte puternică de polo unde aveau loc şi competiţii internaţionale la care s-a dus şi George să asiste. Toate acestea au fost suficiente cât să prindă o dragoste extraordinară pentru cai. De câte ori venea în vacanţe în România, se ducea la călărie, în Sighişoara, la domeniul Daneş Dracula – la o crescătorie de lipiţani – sau la Sâmbăta. E un sport scump, pentru că întreţinerea animalelor, caii şi asigurările lor costă, dar pentru George echitaţ