Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul Orban avertizează:”Încă două zile grele pentru Ungaria”

Publicat in Jurnalul, marți 11 iunie 2013 ·

Guvernul ungar începe marţi procesul de evaluare a pagubelor provocate de inundaţiile cu care s-a confruntat Ungaria în ultimele zile şi va stabili programul pentru operaţiunile de curăţare post-inundaţie, a afirmat marţi premierul Viktor Orban.

“Încă mai avem o zi şi jumătate până la două zile dure înaintea noastră, dar după ce reuşim să trecem peste acestea vom fi aproape de a anunţa un succes”, a declarat el într-o conferinţă de presă susţinută în satul Tokol, de la sud de Budapesta. “Dar mai avem nevoie de două zile de eforturi susţinute şi atenţie intensă”, a subliniat el.

Şeful Executivului de la Budapesta a explicat că Dunărea curge la niveluri ridicate pe la sud de oraşul Dunaujvaros şi se aşteaptă să ajungă la cel mai ridicat nivel în sud, la Baja, miercuri, şi după aceea la Mohacs, joi.

Pe de altă parte, Csaba Hende, ministrul Apărării, a precizat într-o conferinţă de presă că Guvernul va pune la dispoziţie 1.000 de soldaţi ungari autorităţilor din Serbia vecină pentru a ajuta la operaţiunile de prevenire a inundaţiilor în desfăşurare în această ţară.

Parlamentul ungar a aprobat luni seară prelungirea situaţiei de pericol decretate la începutul săptămânii trecute de premierul Viktor Orban în cazul a trei judeţe de pe cursul superior al Dunării şi Budapesta, în condiţiile în care nivelul apelor înregistrează o scădere destul de lentă în aceste zone.

Potrivit reglementărilor ungare, situaţia de pericol poate fi decretată de executiv pentru o perioadă de 15 zile care poate fi prelungită doar cu aprobarea parlamentului.

Totodată autorităţile au decis extinderea situaţiei de pericol şi în cazul localităţilor aflate la sud de Budapesta, mai ales că şi acolo se vor înregistra niveluri semnificative ale apelor Dunării în zilele următoare.

După atingerea valorii record de 891 cm duminică seara la Budapesta, nivelul Dunării a începu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum o ora
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum 10 minute
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 9 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 11 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 12 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 9 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 8 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 12 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°