Acţionarul George Copos a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că activele clubului Rapid sunt în momentul de faţă de 10 milioane de euro, iar creanţele de aproximativ 4 milioane, în consecinţă diferenţa de 6 milioane rămâne în favoarea cumpărătorilor grupării giuleştene.
"Toate activele clubului Rapid în momentul de faţă sunt de circa zece milioane de euro. Iar aici nu este inclusă valoarea simbolurilor, însemnelor, palmaresului, culorilor, care este nepreţuită. Iar noi cedăm totul, palmares, simboluri şi aşa mai departe. Societăţile din grupul nostru preiau de asemenea un credit de 1,9 milioane de euro, astfel că noii investitori vor avea de să achitat creanţe în valoare de 4 milioane de euro. Pentru că până la 30 mai 2012 toate creanţele clubului sunt de 4 milioane. În consecinţă, având în vedere că activele se ridică la 10 milioane, iar creanţele sunt de 4, rămân 6 milioane în favoarea cumpărătorilor", a spus George Copos.
El a adăugat că aceste creanţe nu trebuie achitate imediat de cumpărătorii clubului. "Dânşii preiau creanţele, dar acestea nu trebuie achitate imediat. Cele patru milioane pot fi plătite în 4 ani", a menţionat, pentru MEDIAFAX, George Copos.
Acţionarul majoritar nu a dorit să dezvăluie numele celor care vor prelua clubul alături de omul de afaceri Nicolae Cristescu. "Sunt mai multe persoane care vor prelua clubul. Sunt nişte oameni deosebiţi, şi domnul Nicu Cristescu şi ceilalţi. Nu pot să le dau numele, dar iubesc foarte mult Rapidul", a precizat Copos.
George Copos negociază vânzarea clubului Rapid către omul de afaceri Nicolae Cristescu şi asociaţii acestuia, oficializarea tranzacţiei urmând să se producă zilele următoare. Copos a mai încercat în trei rânduri să vândă gruparea giuleşteană, în 2008, 2009 şi 2013, dar negocierile cu oamenii de afaceri Fathi Taher, Lutz Stache şi Gruia Stoica au eşuat.
Clubul