Firmele celui mai puternic constructor român de drumuri au pierdut contractul pentru construcţia a 22 km de autostradă, în urma unei contestaţii depuse de grupul austriac Strabag.
Asocierea dintre firmele româneşti SC Tehnostrade SRL-SC Spedition UMB SRL, declarată câştigătoarea contractului de “Proiectare şi execuţie autostrada Lugoj – Deja, lotul 4″, pierde contractul atribuit de CNADNR, a decis recent Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).
Companiile româneşti au pierdut contractul în urma contestaţiei SC Strabag AG, în calitate de lider al Asocierii SC Strabag AG/SC Straco Grup SRL, pe care compania a făcut-o la CNSC.
CNSC a decis să anuleze raportul procedurii de atribuire a contractului de “Proiectare şi execuţie autostrada Lugoj – Deja, lotul 4″ şi a dispus reevaluarea ofertelor admisibile pentru acest contract, în 10 zile de la comunicarea deciziei CNSC.
Pe 23 mai, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura şi Investiţii Străine a anunţat câştigătorii licitaţiilor pentru loturile 2, 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva, de pe coridorul IV paneuropean, un proiect cu o valoare totală de peste trei miliarde de lei. Proiectarea şi execuţia lotului 4 au revenit asocierii Tehnostrade-Spedition UMB, ambele firme fiind deţinute de Dorinel Umbrărescu, cel mai puternic constructor de drumuri autohton.
Lotul 4 al autostrăzii Lugoj-Deva are o lungime de 22 km, un nod rutier, două poduri, trei viaducte şi şase pasaje peste autostradă.
Mai mult pe Economica.net
Firmele celui mai puternic constructor român de drumuri au pierdut contractul pentru construcţia a 22 km de autostradă, în urma unei contestaţii depuse de grupul austriac Strabag.
Asocierea dintre firmele româneşti SC Tehnostrade SRL-SC Spedition UMB SRL, declarată câştigătoarea contractului de “Proiectare şi execuţie autostrada Lugoj – Deja, lotul