Update: 17.00 Medicii de la Spitalul Clinic Judeţean Braşov au fost nevoiţi să-i amputeze bărbatului braţul după o operaţie care a durat mai bine de patru ore!
Primele imagini în cazul bărbatului atacat de tigru!
Atacat sângeros la Zoo
Luptă pe viaţă şi pe moarte la Grădina Zoologică din Braşov. Un bărbat de 46 de ani a fost la un pas de a sfârşi în ghiarele unui tigru. Tehnicianul veterinar şi un alt bărbat s-au chinuit câteva minute să-l salveze pe om din ghiarele animalului. Din păcate braţul drept al victimei a fost sfâşiat de fiară, iar medicii sunt sceptici în privinţa şanselor de a salva mâna omului. Incidentul nu s-ar fi întâmplat dacă bărbatul ar fi păstrat o distanţă sigură faţă de ţarcul animalelor. Momentan nu se ştie cum a ajuns omul în ghiarele tigrului, dar există două variante: fie s-a dezechilibrat şi s-a ţinut de gratiile ţarcului fie a încercat să enerveze animalul cu un băţ, după cum spun reprezentanţii parcului zoo. „Eu am sosit, am ţipat, l-am împins cu lemnul după care i-am zis apleacă capul că altfel asta mică sărea şi-l prindea de cap, putea să-l omoare asta mică, da”, a declaratValeriu Moisetechnician veterinar. „A fost groaznice, ţipa urât de tot, ţipa ca din gură de şarpe. Era conştient, a cooperat, chiar i-am zis să stea liniştit aici, i-am luat cealaltă parte a tricoului şi i-am făcut o stază a braţului ca să nu piardă sânge”, ne-a mai spus Valeriu Moise tehnician veterinar Grădina Zoo Braşov.
• Transportat la spital
Omul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean Braşov. „Pacientul este momentan în sala de intervenţii chirurgicale de urgenţă, sper să reuşească, să rămână cu braţul. A fost conţientien în monetul în care l-am găsit şi pănă l-am adus la spital, este conştient, stabil hemodinamic”, ne-a spusdr Mihaela Suciu medic SMURD Braşov. Bărbatul,