TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI DESPRE ERADICAREA PROSTIEI...
Suntem, în general, victimele unei iluzii: aceea că oameni aflaţi într-o anumită poziţie pe scara socială sunt deosebiţi de ceilalţi, au ceva în plus care-i face concordanţi cu rangul, lucrurile nu stau aşa.
Iar cel mai pertinent exemplu ni-l oferă Parlamentul României.
Teoretic, în înaltul for ar trebui să acceadă cei mai buni dintre cei mai buni. Părinţii Patriei! Purtătorii responsabilităţii pentru dreapta alcătuire a sistemului de legi care ne guvernează existenţa.
Practic, accesul în înaltul for se face într-un mod în care - permisă fie-ne exagerarea - şi ultimul prost ar putea îmbrăca toga acestei demnităţi.
Se văd aici, mai bine ca oriunde, limitele democraţiei şi viciile sistemelor electorale.
Totul este, deci, ca cineva să-l pună pe prostul în cauză pe o listă şi semnul cu care lista intră în bătălia electorală să stăvilească oarece entuziasm. Şi chestia nu e valabilă doar pentru proşti.
E valabilă şi pentru psihopaţi şi pentru maniaci şi pentru paranoici - atâta timp cât nu se recurge, dacă nu la un test de inteligenţă, atunci măcar la unul medical, cum de altfel s-a cerut în incinta celor două Camere.
În aceste condiţii, ce să se mai mire bietul cetăţean cu drept de vot, de ce ceea ce se întâmplă în Parlament şi de ce-i aduce la cunoştinţă toată această mass-media aiuritoare.
De ce să se mire că un deputat dă cu capul în gura altuia (fie el şi nedeputat)?
De ce să se mire că domnii parlamentari vin la serviciu cu pistolul din dotare şi administraţia să le facă un rastel? De ce să se mire că domnul Dumitraşcu emite o gogomănie ce-l descalifică.
Cel puţin ca isteric şi nici măcar nu catadicseşte să o retracteze?
Nu mirarea sau consternarea simplului cetăţean este aici problema.
Pentru că el, de la un moment dat, poate să ignore c
