Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa Sfatului se transformă în „arteroport” din 20 iunie

Publicat in News Brasov, marți 11 iunie 2013 ·

La finele săptămânii viitoare, în perioada 21 – 23 iunie, Piaţa Sfatului se va transforma într-un „arteroport”, unde arta se va îmbina cu distracţia şi cu aviaţia. În Piaţă vor fi expuse trei planoare, dar şi două avioane, unul dintre acestea, vechi din 1934. Acesta va fi restaurat de specialişti chiar în faţa curioşilor care vor să vadă ce înseamnă o astfel de operaţiune, iar pentru ca tabloul să fie complet va fi adus şi un balon cu aer cald.

Evenimentul este organizat de Depoul de Artă Braşov şi Primăria Braşov, în parteneriat cu Aeroclubul Românei, pentru a marca cea de-a V-a ediţie a Festivalului de Cultură şi Artă urbană FatzaDa. Organizatorii au vrut să marcheze astfel faptul că timpul zboară foarte repede, de aceea au ales tematica aviaţiei pentru organizarea evenimentului.

Primul teren de squash în aer liber

Piaţa Sfatului va semăna pe parcursul celor trei zile cu un mic aeroport, cu hangare gonflabile, stewardese (instruite la şcoala de pilotaj), piloţi şi aeromodelişti, care vor aduce aparate de zbor telecomandate, şi le vor da o mână de ajutor celor care vor să construiască machete de avion în cadrul workshopurile ce vor fi organizate. Totodată, în Piaţa Sfatului va fi adusă şi o saltea specială unde vor ateriza unii dintre cei mai buni paraşutişti, saltea ce va fi folosită apoi pe post de loc de joacă pentru cei mici.

Live din elicopter

Nu în ultimul rând, pentru prima dată în România, va fi amplasat şi un teren de squash în aer liber, unde va fi organizat chiar şi un campionat. Asociaţia We Play, un alt partner al evenimentului va aduce pe lângă acest teren de squash din sticlă şi un teren de badminton, dar şi un elicopter telecomandat, echipat cu cameră de luat vederi care va face filmări în direct. Cu ocazia evenimentului, vor fi organizate o serie de evenimente, spectacole de teatru pentru copii, tot felul de jocuri, dar

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 14 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 41 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 53 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 16 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 19 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°