O găină cu tricou, călcată de buldozer pe cînd se bronza, asta vezi cînd te uiți la stema României. Sigur, se poate vorbi și despre o acvilă, dar efortul de imaginație cerut e la limita accidentului vascular. Și apoi, cine a mai văzut – la Discovery sau la Disney – o acvilă care folosește cuțitul și un fel de linguriță ca să mănînce cruci? De fapt, nu numai cruci, căci prin abdomenul transparent al păsării vedem că a înghițit deja o acvilă mai mică, un cap de bou, un leu înarmat cu iatagan care iese de sub dărîmături, un uliu cenușiu și doi guvizi cu creastă de cocoș. Stema României, pe care comisia pentru modificarea Constituției vrea să ne-o coasă pe steag, are aceeași doză de bun gust pe care o găsești la tatuajele lui Serghei Niculescu-Mizil sau la cățelul care clătina din cap prin luneta Daciei 1300. Treisprezece oameni proști, lipsiți de simțul ridicolului, nu s-au mulțumit să poarte șosete albe la costum și să se uite în secret la Suleyman Magnificul. Nu, ei au ținut morțiș să instaleze încă o manea acolo unde imnul nostru își făcea destul de bine treaba. Stema României a fost smulsă de pe steag, vă amintiți, cînd gloata a avut o tresărire de geniu, iar restul țării, care se uita la televizor, a scos un mic scheunat revoluționar. Inteligența care se naște în adîncul maselor e produsul adrenalinei, al emoției și al norocului. Ea uimește, încîntă și rămîne în istorie așa cum doar cutremurele interioare știu să rămînă. Gaura din steag a exprimat nu numai deșteptarea simbolică a națiunii, dar și deșteptăciunea unui popor scufundat în paralizie mintală. Dispariția stemei socialiste a fost ca o radere națională în cap, un act cathartic în masă, o piedică pusă de istorie ca să cadă lumea pe gînduri. Dar vulturul crăcănat care iese acum din găoacea noii Constituții vine și strică tot. O heraldică încîlcită, plină de semnificații moarte, care dospește de un patetism în