Astăzi, printr-o întâmplare, am ajuns să asist, pentru câteva momente, la un examen în care câţiva studenţi au avut de susţinut un subiect, la prima vedere, interesant: Drapelul României (scurt istoric). Studenţi în anul terminal, aceştia au reuşit să mă înspăimânte prin lipsa totală de cunoştinţe referitoare la principalul nostru simbol naţional. Dacă culorile erau cunoscute de toţi participanţii la examen, restul informaţiilor erau cuprinse in trei patru rânduri aruncate la mişto pe hârtie, sau în fraze care nu aveau nici cap, nici mijloc, nici coadă. Unii erau ferm convinşi că tricolorul a fost reintrodus în circulaţie după revoluţia din 1989, iar alţii se întrebau dacă are sau nu stemă şi cam care ar fi aceasta. Alţii au explicat că Ceauşescu l-a inventat şi desigur asta nu e un lucru bun. La auzul sintagmei “generaţia paşoptistă” majoritatea au crezut că sunt luaţi la mişto şi au reacţionat destul de ciudat. Probabil am nimerit eu o grupă mai slabă sau dezinteresată de examenul propriu zis, dar majoritatea întrebărilor erau de cultură generală şi nu de facultate. Nu generalizez dar mă întreb, cu groază, câţi tineri din România au habar de semnificaţia simbolurilor naţionale. Şi câţi îşi asumă respectarea lor? Vorbim aici de generaţii întregi sau de cazuri izolate? Aud prea des de liceeni care socotesc că Mihai Viteazul ar putea fi vre-un fotbalist de succes sau că Nicolae Bălcescu este numele unui astronaut. De cele mai multe ori, sesizez, în rândul tinerilor cu care intru în contact, interesul faţă cluburile de fiţe în care vor să umble, maşinile de lux cu care vor să se afiseze, femeile de femei pe care vor să le aibă, ciorchine dacă este posibil…şi de alcolul care trebuie neapărat băut în cantităţi industriale. De prea multe ori aud, în jurul meu, despre modalităţi de a-ţi înşela aproapele, aduse la rang de virtute. Despre tot felul de can-canuri care ocu