Constituţia, unul dintre pilonii existenţei neamului, ar trebui să conţină chintesenţa binelui, din care să luăm zilnic regulile trăirii în demnitate a prezentului şi construirii durabile a viitorului. Pentru a fi o astfel de carte luminată, constituţia nu trebuie să conţină nici măcar o vagă umbră de subiectivism, implantată în text, în favoarea unei anumite categorii sociale sau a unor grupuri de influenţă.

Istoria consemnează încercări mai mult sau mai puţin reuşite de realizare a acestui deziderat, „amprenta” intereselor claselor politice dominante, făcându-se de cele mai multe ori simţită în textul legii din majoritatea statelor lumii. Conceperea sau revizuirea unei constituţii presupune existenţa unor autori, cu mintea curăţită de pasiuni, de ambiţii şi egoism şi mai ales de interese materiale meschine. În mintea acestor autori nu trebuie să existe decât o singură motivaţie: binele public. Fiecare cuvânt care se scrie în această lege fundamentală trebuie să se subordoneze acestei motivaţii supreme. Este Comisia pentru Revizuirea Constituţiei, din Parlamentul României, formată din astfel de „autori”? Hotărât, NU! Iată argumentele care susţin această negaţie: 1. Crin Antonescu, în calitate de Preşedinte al Comisiei are drept total de „veto” pentru orice amendament depus. Acest drept nu ar trebui să existe, amendamentele reţinute trebuind să fie în mod obligatoriu cele reieşite din dezbaterea publică şi din propunerile făcute de societatea civilă, de către asociaţii şi fundaţii, de către organizaţii sindicale şi de categorii cât mai numeroase de cetăţeni;

2. Comisia în sine îşi depăşeşte permanent atribuţiunile, cooptând fără just temei, un alt statut decât cel pe care ar trebui să îl aibă în realitate. În loc de a fi „purtătorii de cuvânt al opiniei publice”, membrii Comisiei se erijează în mod permanent în „impunătorii” amendamentelor care sunt fa