Nimeni nu primeşte amendă pentru nerespectarea legii
Chiar dacă asigurările de locuinţe sunt obligatorii, acest lucru nu prea se vede şi în practică, asiguratorii spunând că, la fel ca şi restul românilor, nici covăsnenii nu se înghesuie la încheierea asigurărilor obligatorii. Cu toate acestea, se pare că proprietarii de locuinţe care nu încheie aceste poliţie vor scăpa fără a fi amendaţi şi în acest an, chiar dacă în ultimii trei ani s-a tot vorbit despre sancţiuni financiare drastice. Problema este însă una mai complicată, aşa că deocamdată nici nu poate fi vorba despre amenzi.
Înainte de orice, se pare că nu există o colaborare foarte bună între primării şi asiguratori, căci în vreme ce autorităţile susţin că au transmis listele cu plătitorii de impozite, ceilalţi spun fie că nu le-au primit, fie că le-au primit incomplete sau greşite, iar de aici pleacă o adevărată harababură. Există neconcordanţe între datele declarate la finanţele locale şi cele ale asiguratorilor, unele clădiri noi nici nu apar pe liste, iar unii proprietari sunt de negăsit de ani de zile.
Degeaba e obligatoriu, dacă nu e cu amendă
Dincolo de aceste aspecte, oamenii pur şi simplu nu sunt impresionaţi de „obligativitatea” asigurărilor, deoarece s-au obişnuit cu ameninţările teoretice cu amenda, aşa că nu iau în serios legea.
Reprezentantul filialei din Sfântu Gheorghe a unei agenţii de asigurări, Liviu Cristescu, spune că această atitudine este extinsă în toată ţara, nefiind specifică doar covăsnenilor.
„Cei mai mulţi dintre oameni nu vin să facă asigurările obligatorii dacă nu sunt arşi la buzunare – iar amenda este una destul de mare, adică 500 de lei. Însă pentru a avea efect ar trebui şi aplicată”, ne-a spus Liviu Cristescu.
Reprezentanţii asiguratorilor spun că oricât de mult ar fi contestate asigurările obligatorii, acestea îşi pot dovedi utilitatea