Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tichetele „Rabla“ s-au epuizat într-o oră. Unele centre de colectare „au furat“ startul programului

Publicat in Adevarul, marți 11 iunie 2013 ·

Chiar dacă programul „Rabla 2013“ a început oficial luni, mai mulţi colectori au distribuit tichetele încă de vineri sau sâmbătă. Voucherele s-au epuizat în mai puţin de o oră, ceea ce a declanşat un val uriaş de nemulţumiri în rândul colectorilor şi al celor care doreau să scape de rable pentru a-şi cumpăra un autoturism nou.

Mult aşteptatul start pentru programul „Rabla 2013“ a fost un fiasco total. Colectorii din toată ţara au primit vineri un sfert din cele 17.000 de tichete alocate în acest an pentru persoane fizice, adică 4.250, care s-au epuizat luni în mai puţin de o oră. Chiar dacă programul a demarat oficial luni, unii colectori „au furat startul“ şi au distribuit vouchere încă de vineri sau de sâmbătă.

Centrul Remat Bistriţa, în faţa căruia sunt parcate, de trei săptămâni, peste 100 de maşini, a distribuit, încă de vineri, patru din cele 13 vouchere primite, administratorul declarând că le-a dat unor persoane care „au trecut întâmplător“ pe la societate. „Astăzi (luni - n.r.) mai avem nouă tichete. Am dat deja patru vineri. Au trecut patru persoane întâmplător pe aici“, a declarat Dan Bilegan, administratorul firmei.

Întrebat dacă a ţinut cont de faptul că peste o sută de persoane şi-au adus maşinile încă de acum trei săptămâni în faţa Remat şi au scris pe ele numere de ordine cu vopsea, Dan Bilegan a răspuns că „în programul «Rabla», se spune primul venit, primul servit. Eu de unde să ştiu care e primul venit?“.

Şi la Sibiu „a fost furat“ startul programului. Un număr de 99 de tichete distribuite în judeţul Sibiu au fost epuizate, patru dintre punctele de colectare distribuind încă de sâmbătă voucherele care le-au fost repartizate, potrivit Mediafax. La ieşirea din municipiul Sibiu spre Agnita există un punct de colectare care, în numele a patru firme care au sediul în curtea centrului, a primit 36 de tichet

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 48 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 22 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 47 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 20 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°