Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şanse minime de inundaţii

Publicat in Obiectiv Tulcea, marți 11 iunie 2013 ·

* În comuna Beştepe, digul e rupt de ani de zile iar la Pătlăgeanca, după primarul Cernega, digul rezistă

Prefecţii au avut ieri o videoconferinţă în care au fost avertizaţi în privinţa pericolului de inundaţii pe Dunăre în săptămâna aceasta. Potrivit prefectului Lucian Simion, cotele prognozate ca vârf al viiturii sunt cu cel puţin un metru sub cele din lunile martie-aprilie, aşa că şansele de inundaţii sunt minime.

„Din câte am discutat și cu specialiștii de la noi din județ, șansele de a fi afectați de inundații sunt minime. Din estimările date de cei de la centru, avem o marjă de peste un metru până la inundații. Cele mai înalte cote anunțate pentru Tulcea sunt mai mici decât cele din primăvara acestui an“, a declarat prefectul Lucian Simion.

Acesta spune că a discutat cu primarii din zonele sensibile (cei din localitățile cu diguri) și că toți sunt pregătiți de intervenție în caz de urgență.

La Beştepe, de exemplu, primarul Dumitru Ţipirigan a pregătit materiale pentru apărarea digului de la Băltenii de Jos.

„Ne-am aprovizionat cu saci şi alte materiale specifice, cherestea, fascine şi altele iar ca utilaje avem două tractoare cu buldoexcavator şi cred că la Băltenii de Jos nu vor fi probleme. La Băltenii de Sus ştiţi foarte bine că digul este rupt de când s-a înfiinţat comuna şi acolo este necesară o investiţie cu fonduri pe care noi ca şi comună nu ni le permitem. Acolo e vorba despre vreo 5 kilo­metri de dig care trebuie refăcut iar pe vreo 300 de metri avem o breşă care de fiecare dată când creşte Dunărea inundă incinta. Şi este vorba despre circa 800 de hectare de păşune şi arabil, terenul arabil fiind al oamenilor”, a declarat primarul Dumitru Ţipirigan.

În zona Ceatalchioi se intervine pentru consolidarea și supraînălțarea drumului, astfel că nici localnicii din această zonă nu ar trebui să fie afectați de inundații. La

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 4 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°