În ultimele două săptămâni, Turcia a ajuns în centrul atenției întregii lumi prin protestele fără precedent, cel puțin în ultimii 20 de ani, care au izbucnit, polarizând întreaga țară și punând, pentru prima dată, la încercare guvernul AKP (Adalet ve Kalkınma Partisi – Partidul Dreptății și Dezvoltării, conservator, de centru-dreapta).
Valul de proteste din Turcia a fost declanșat de decizia guvernului de la Ankara de a defrișa Parcul Gezi, singura oază de verdeață aflată în zona Taksim, din centrul Istanbulului, pentru a construi un complex rezidențial și comercial. Protestul pașnic al ecologiștilor adunați în piața Taksim a primit însă un răspuns brutal din partea autorităților, în noaptea de 30 mai, când poliția a intervenit folosind tunuri de apă și gaze lacrimogene pentru a-i îndepărta pe cei 100 de manifestanți. A doua zi, protestatarilor li s-au alăturat membri ai principalului partid de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP - Cumhuriyet Halk Partisi), dar și foarte mulți tineri, iar protestul pașnic s-a transformat într-o demonstrație împotriva partidului islamo-conservator AKP, aflat la putere, fără întrerupere, din 2002. Gestul tinerilor, atât băieți, cât și fete, mobilizați prin intermediul rețelelor de socializare, de a se alătura protestelor ecologiștilor, i-a luat prin surprindere pe sociologi, care consideră generația de după 1990 ca fiind mai degrabă una neangajată politic. De altfel, o anchetă a Universităţii Bilgi din Istanbul a arătat că 53% dintre contestatari nu au participat niciodată la o reuniune politică, iar 70% nu sunt membrii niciunei organizaţii politice. Potrivit unei analize a German Marshall Fund, participanții la proteste pot fi împărțiți în trei categorii: tinerii din mediul urban și tineri profesioniști, membrii grupurilor marginale de stânga și susținătorii CHP, inclusiv ultranațio
