Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slovacia asigură România că susţine aderarea la Schengen: Nu pot exista alte criterii de aderare

Slovacia susţine ferm aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi nu pot exista alte condiţii sau criterii de aderare faţă de cele stabilite iniţial, a declarat, marţi, premierul slovac Robert Fico, după ce s-a întâlnit, la Bratislava, cu premierul Victor Ponta.

La rândul său, Ponta a dorit să mulţumească în mod public pentru poziţia "extrem de hotărâtă şi de prietenoasă" pe care ministrul de Interne slovac a avut-o în Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne(JAI), atunci când s-a vorbit despre primirea României în Schengen.

"Am apreciat foarte mult şi de fiecare dată, pe plan european, şi reprezentanţii Guvernului român se vor bate pentru Slovacia, aşa cum s-a bătut Slovacia pentru România", a spus Ponta.

Cei doi şefi de guvern au discutat şi despre modul în care statul român protejează drepturile minorităţii slovace, Ponta afirmând că trebuie sărbătorită împlinirea a două secole de când această minoritate s-a aşezat în spaţiul românesc.

Cei doi premieri au stabilit ca miniştrii economici ai celor două state să organizeze un forum de afaceri la care să fie invitaţi investitori interesaţi, domeniile vizate fiind agricultura, energia şi infrastructura.

Pe lângă dezvoltarea relaţiilor bilaterale, şefii celor două guverne au abordat şi problematica UE, absorţia fondurilor europene, poziţia faţă de Ucraina, Republica Moldova şi situaţia din Balcanii de Vest, ei afirmând că au puncte de vedere comune.

Slovacia susţine ferm aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi nu pot exista alte condiţii sau criterii de aderare faţă de cele stabilite iniţial, a declarat, marţi, premierul slovac Robert Fico, după ce s-a întâlnit, la Bratislava, cu premierul Victor Ponta.

La rândul său, Ponta a dorit să mulţumească în mod public pentru poziţia "extrem de hotărâtă şi de prietenoasă" pe care ministrul de Interne slovac a avut-o în Cons

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum o ora
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 9 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 3 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Articol de GSP - Publicat vineri, 18 iulie 2025, 17:19 / Actualizat vineri, 18 iulie 2025 17:19 Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din Su

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°