Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicaliştii de la Fortus l-au reclamat pe şeful AAAS premierului

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 11 iunie 2013 ·

Sindicaliştii de la Fortus l-au reclamat pe preşedintele Agenţiei de Administrare a Activelor Statului la premierul Victor Ponta. Sindicaliştii susţin în memoriu că şeful AAAS, Adrian Volintiru, nu doreşte ca activitatea fostului combinat de utilaj greu să prospere, ci mai degrabă să-şi rezolve interesele personale legate de societatea ieşeană.

„Concret, există indicii clare potrivit cărora preşedintele AAAS doreşte îngroparea firmei noastre. Imediat după aprobarea planului de reorganizare de către instanţă, preşedintele Volintiru va iniţia o serie de acţiuni menite a schimba conducerea Fortus SA şi a administratorului special numit de instituţia pe care o conduce. Motivaţia schimbărilor preconizate este una simplă. Membrii viitoarei conduceri a combinatului ar urma să fie colaboratori ai preşedintelui Volintiriu din perioada în care a fost director general la SC Vulcan SA”, au menţionat sindicaliştii în sesizarea înaintată premierului României. Sindicaliştii susţin că dacă s-ar petrece aceste schimbări, activitatea economică a combinatului ar putea fi direcţionată către un grup de interese agreat de Volintiru, reeditându-se astfel situaţia din 2010, când administrator judiciar a fost numită Casa de Insolvenţă Transilvania. Bănuielile sindicaliştilor s-au născut după ce preşedintele Volintiru ar fi încercat, imediat după numire, să trasnfere din comenzile SC Vulcan, unde a fost director, către Fortus. Numai că, reprezentanţii combinatului au constatat că acestea ar fi fost generatoare de pierderi. În plus, se pare că Volintiriu ar fi încercat să creeze un grup industrial cu Vulcan şi Fortus, prin care i-ar fi fost facilitată obţinerea unei finanţări guvernamentale pentru firma pe care a condus-o. Mai mult, Volintiru ar fi încercat să aducă în departamentul de Marketing doi colaboratori de la Vulcan, însă opoziţia sindicaliştilor i-a dat peste cap pl

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 32 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 6 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 2 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°