De curînd, presa germană a redeschis o mai veche dezbatere în jurul unei cărţi tipărite de Daniel Cohn-Bendit în 1975: „Marele bazar”. E o carte scrisă ca ”manifest împotriva societăţii burgheze”.
Tînărul (pe atunci) revoluţionar de stînga, mare vedetă a mişcărilor studenţeşti din Parisul anului 1968 (asumat ca atare de Jean-Paul Sartre), prieten de baricadă cu Joschka Fischer (viitorul ministru de Externe al Germaniei), şi europarlamentar, astăzi, din partea ”verzilor”, a scăpat printre rîndurile cărţii sale cîteva pasaje „inconfortabile” despre experienţa sa de lucrător la o grădiniţă de copii, pe vremea cînd nu făcea încă politică: „Permanentul meu flirt cu copiii a sfîrşit prin a avea conotaţii erotice.” Sînt descrise mici jocuri candid senzuale, în care, de pildă, copiii deschideau „educatorului” fermoarul de la pantaloni pentru a-l mîngîia... Întrebat acum despre aceste texte, Cohn-Bendit admite că sînt regretabile, dar că n-au fost decît manifestări estetizante, năstruşnicii tîrziu pubertare, gratuităţi iresponsabile. N-a fost niciodată pedofil.
Pe de altă parte, s-a putut observa, în retorica unora dintre reprezentanţii stîngii radicale („verzi” sau nu), o deschidere uneori nelimitată faţă de tot ce înseamnă critica filistinismului burghez. Tabu-urile burgheze trebuiau demolate fără prejudecăţi. Printre ele, şi tabu-ul pedofiliei. Cazul, celebru, al internatului Odenwald (prin care a trecut, ca elev, şi Cohn-Bendit) a ajuns în atenţia publică pentru două decenii de abuzuri sexuale împotriva copiilor „şcolarizaţi” acolo. Spectaculos a fost, la sfîrşitul anilor `80, şi procesul artistului austriac Otto Mühl, „căpetenie” a unui „tabere” organizate pentru a dirija minori spre droguri şi sex. „Voiam să-i eliberez” – s-a apărat Mühl, înainte de a fi condamnat, totuşi, la şapte ani de închisoare.
Sîntem, aşadar, în plină „revoluţie sexuală”.
