Patronii ai căror angajaţi sunt trimişi în şomaj tehnic cu suspendarea contractului de muncă vor fi scutiţi, pentru maximum 90 zile, de la plata contribuţiilor sociale, sistem care a mai fost aplicat de Guvernul Boc pe timp de criză şi care va fi reintrodus de actualul Cabinet până la 31 martie 2014.
Patronii firmelor cu capital privat vor fi astfel scutiţi, conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă obţinut de MEDIAFAX, de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, a contribuţiei de asigurări pentru şomaj şi a contribuţiei de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Angajatorilor li se va impune însă să restituie imediat şi cu precădere contravaloarea tuturor scutirilor de la plata contribuţiilor sociale dacă efectuează concedieri colective în anul calendaristic în care au beneficiat de această facilitate.
Prin derogare de la prevederile reglementărilor legale în vigoare, perioada de scutire de la plată a contribuţiilor sociale datorate va constitui stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor pentru şomaj şi în sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
"În prezent, datorită (din cauza - n.r.) efectelor negative ale crizei economico-financiare, foarte mulţi angajatori cu capital privat îşi întrerup sau îşi reduc temporar activitatea pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, fără încetarea raporturilor de muncă. Pe durata reducerii şi/sau a întreruperii temporarea activităţii, salariaţii implicaţi în activitatea redusă sau întreruptă, care nu mai desfăşoară activitate, beneficiază de o indemnizaţie, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat. Cu toate că activitatea este redusă sau întreruptă, angajatorii suportă un volum mare de cheltuieli pentru plata