Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au trimis în judecată încă trei patroni, ai unor firme din Homocea, pe care îi acuză de evaziune fiscală. Cele trei dosare au ajuns deja pe rolul Tribunalului Vrancea.
Potrivit documentelor aflate la dosarul care îl priveşte pe Gabi N., acesta este acuzat de o evaziune de 217.981 de lei. În rechizitoriu se arată că tot acest prejudiciu a fost creat în perioada martie-decembrie 2012. Bărbatul, în calitatea pe care o avea în cadrul firmei sale, respectiv cea de administrator, nu a evidenţiat în contabilitate toate operaţiunile, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale. Firma sa se ocupa cu comerţul de carne.
Un alt dosar este cel al Steluţei Elena N., din aceeaşi localitate, fiica unui fost administrator de firmă, condamnat pentru acelaşi gen de infracţiuni. Femeia este acuzată că în perioada decembrie 2011-februarie 2012 a creat, prin acelaşi mod de operare ca şi consăteanul său, un prejudiciu de 180.988 lei.
Ultimul pe lista celor trimişi în judecată pentru evaziune de săptămâna aceasta, este Cătălin L., din Homocea, care avea o firmă ce se ocupa cu operaţiuni comerciale privind produsele din carne la Bucureşti. Ancheta în cazul său a durat mai mult pentru că a fost nevoie de o colaborare între anchetatorii vrânceni şi organele de control fiscal de la Bucureşti. În acest caz, prejudiciul a fost calculat la 162.411 lei, creat în perioada 2009-2010.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au trimis în judecată încă trei patroni, ai unor firme din Homocea, pe care îi acuză de evaziune fiscală. Cele trei dosare au ajuns deja pe rolul Tribunalului Vrancea.
Potrivit documentelor aflate la dosarul care îl priveşte pe Gabi N., acesta este acuzat de o evaziune de 217.981 de lei. În rechizitoriu se arată că tot acest prejudiciu a fost