* Beneficiarii privaţi ar putea să nu mai achiziţioneze bunuri prin licitaţie publică
Ministerul Fondurilor Europene lucrează la un proiect care să simplifice modul de plată către beneficiarii proiectelor europene, pentru ca transferul banilor să nu mai reprezinte o procedură atât de lungă. De asemenea, autorităţile intenţionează să implice sistemul bancar în acest mecanism, astfel încât fondurile să fie transferate într-o zi, maxim două, prin bănci, a precizat, ieri, ministrul fondurilor europene Eugen Teodorovici.
Domnia sa a spus, în cadrul unei conferinţe de presă, că părţile implicate au lucrat cu băncile şi în preaderare, adăugând că urmează să discute cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), pentru a avea un sis-tem cât mai complex de plată şi pentru a identifica formula optimă în vederea realizării obiectivelor propuse.
Până în prezent, reprezentanţii MFE au discutat doar cu câteva bănci, în acest sens, a mai spus ministrul de resort.
Potrivit domniei sale, băncile ar trebui să simplifice condiţiile de cofinanţare pentru beneficiari, să vină în ajutorul statului în momentul în care acesta se va afla într-o eventuală imposibilitate de plată şi să trans-fere sumele de bani beneficiarilor.
Proiectul face parte din Acordul de Parteneriat - documentul cadru ce va stabili modul de utilizare a fondurilor europene alocate ţării noastre în perioada de programare 2014-2020.
Acesta a fost discutat, zilele trecute, în cadrul celei de-a patra reuniuni a Comitetului Interinstituţional pentru Acordul de Parteneriat (CIAP).
Eugen Teodorovici a precizat că implementarea Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii (FESI) 2014-2020 va fi făcută într-un sistem mult mai bine coordonat, fiind stabilite atribuţii de autoritate de management numai la nivelul a trei ministere: Ministerul Fondurilor Europene pentru manageme