Cum auzim că gazeta cutare din străinătate a scris (de bine – mai rar – ori de rău) despre România, cum picăm în fund de emoție: „dom’le, ai văzut ce spune Le monde?” (am luat un titlu la întâmplare, Le Monde având oarece prezumție de obiectivitate). Că materialele de presă nu le scrie gazeta, ci cutare articlier pare a avea mai puțină importanță. Întâi de toate, ar fi de văzut dacă autorul posedă bagajul de informații certe necesare și dacă sursele prezintă garanția credibilității, ceea ce se detectează lesne, încă de la primele fraze. Apoi, având în vedere faptul notoriu că nici marea presă occidentală nu-i scutită de prestări interesate, fie politic, fie financiar, fie pur publicitar, obiectivitatea mimată urmează a fi receptată cu necesarul bemol la cheie, în funcție și de prestigiul și profesionalitatea atestată a semnăturii. Nu mai vorbim despre interesul apăsat politicianist.
Suntem, probabil, unica republică din univers în care entități de stat au subvenționat publicarea de articole defăimătoare pentru români și România – atenție, nu la adresa cutărui om politic ori partid, ci, fie și prin ricoșeu, a țării! Recent, un cotidian ieșean mi-a atras atenția asupra unui site american care vorbește despre pușcăria politică făcută în România postrevoluționară de un oarecare August Kurt Brackob. Deși numele nu-mi spunea nimic, am accesat sursa, spre a mă lămuri asupra unicei sentințe de condamnare politică (cu executare) a unui cetățean străin în România după 1989, știut fiind că nu-s rare cazurile în care codița „politică” se adaugă după „închisoare” mai degrabă nemeritat decât cu întemeiere.
Într-o tabletă de săptămâna trecută scriam despre fostul coleg de militărie S.B., care, în cazarma de la Botoșani, a dormit câteva nopți la arestul garnizoanei fiindcă... refuza să curețe cartofi. Ei bine, într-un necrolog (răposatul n-are nici o vină), un entuzia
