Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BN: 28 de avioane cu turişti francezi au aterizat la Bistriţa (FOTO)

Publicat in CityNews Alba, marți 11 iunie 2013 ·

Aerodromul de la marginea municipiului Bistriţa a fost locaţia aleasă de 28 de proprietari de avioane uşoare din Franţa, să aterizeze în cadrul unui tur al României văzută de la înălţime. Raidul Aerian “Turul României” este organizată de Aeroclubul României şi Association Air du Temps – Franţa.

Manifestarea aviatică include vizitarea mai multor zone din ţară printre care şi Bistriţa, raidul aerian urmând să se încheie în localitatea arădeană Şiria. Iniţial, din Franţa au pornit ceva mai mult de 50 de avioane, dar o parte au renunţat la graniţa Germaniei cu Austria, din cauza condiţiilor meteo.

Turiştii au aterizat în jurul orei 11.00 pe aerodromul de la marginea oraşului şi spun că nu e deloc greu de pilotat aceste avioane, însă atâtea ore de zbor îşi spun cuvântul.

"Vizitez ţara dumneavoastră. În principiu vrem să vedem, locurile frumoase din această ţară, de la munţi şi până la văi. Acest tip de avion este precum un elicopter, dar decolează şi aterizează ca un avion. Este foarte uşor de condus. Sunt pentru prima dată în România", spune unul dintre turiştii francezi.

Raidul aerian a început în Franţa, a continuat cu Germania şi Austria, iar în perioada 5-13 iunie se desfăşoară în România.

"Este o demonstraţie clară că municipiul Bistriţa are parte de un turism aviatic. Concret sosesc 28 de aeronave care au făcut turul României. Ele sunt din Franţa, marea majoritate. Sunt însoţite de aeroclubul României şi au venit la Bistriţa unde vor petrece ultima seară în România, înainte de a se întoarce în Franţa.

Sper mâine dimineaţă să poată pleca, vremea să nu fie o problemă, cu destinaţie finală în Turul României, la Şiria, lângă Arad", spune proprietarul aerodromului, Dumitru Tănase.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum 52 minute
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 27 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°