Cunoscută drept Vinerea Patimilor burgheze, ziua de 11 iunie marchează adoptarea legii 119, legea naționalizării prin care bunurile private treceau în domeniul statului. Deşi făcută “pentru binele poporului şi în numele lui”, naţionalizarea – trecerea mijloacelor economice în proprietatea statului – a fost ţinută departe de “urechile poporului”: în secret, conducătorii Partidului Muncitoresc o pregătiseră în cele mai mici amănunte. Rigurozitatea textului şi atenţia de a cuprinde toate amănuntele nu fac de­cât să demonstreze că legea fusese pregătită cu mult timp înainte. Spre exemplu, în primul capitol – “Obiectul naţionalizării” – erau enumerate toa­te întreprinderile ce urmau a fi preluate la stat. În Anexă, acestea erau nominalizate, însumând 1.050 de obiective din toate ramurile industriale. Proprietățile au fost confiscate în întregime, cu tot cu animale, mașini agricole și clădiri. Raportul a fost prezentat de Gheorghe Gheorghiu Dej, prim-vicepresedinte al Consiliului de Ministri, care argumenta astfel adoptarea legii. „Situația creată în urma transformărilor petrecute impune o schimbare structurală în domeniul economiei naționale, pentru a pune toate forțele productive ale țării în slujba ridicării nivelului politic, economic și cultural al poporului nostru. Această schimbare structurală este trecerea în mâinile statului, ca bun comun al poporului, a celei mai importante părți din mijloacele de producție”, spunea Gheorghe Gheorghiu Dej. Fenomenul naţionalizării nu s-a oprit aici. Naţionalizarea instituţiilor sanitare particulare s-a produs prin Decretul 302 de la 3 noiembrie 1948, urmat de Decretul 303 de naţionalizare a industriei cinematografice şi reglementarea comerţului cu produse cinematografice. “Cinematograful este o armă puternică de propagandă şi de agitaţie pentru mase”, susţinea Eduard Mezincescu, ministru al Artelor şi Educaţiei. Nici Societatea R