• Modul ilegal in care o institutie de invatamant din judetul Iasi a decis sa-si trateze angajatii a ajuns in atentia Ministerului Educatiei • Totul s-ar putea incheia cu sanctiuni dure, atata timp cat angajatii au fost amenintati ca nu-si vor mai primi salariile daca nu semneaza un act aditional ilegal la contractul de munca
Momente halucinante si demne de toata jena pentru rectorul Universitatii Al. I. Cuza (UAIC), Vasile Isan. In conditiile in care zeci de cercetatori ai institutiei au ramas stupefiati sa afle ca pot fi concediati in orice clipa (in urma unei decizii a Biroului Executiv al Consiliului de Administratie de la UAIC - n.r.), Isan ar fi afirmat ca habar nu avea de o asemenea masura. In consecinta, se pare ca in al doisprezecelea ceas, acesta si-a dat seama de gafa si de ilegalitatea pe care au comis-o colegii sai din BECA si a decis sa anuleze acest act aditional. Totusi, este mai mult decat ciudat faptul ca, in loc sa-i incurajeze si sa-i sustina pe cei mai buni cercetatori, sefii de la Cuza au fost la un pas sa-i dea afara.
"Este trist ca a trebuit sa ne revoltam noi pentru a ne obtine un drept care, niciodata, intr-o alta tara civilizata nu ne-ar fi fost anulat! Aceasta este ultima picatura care a umplut paharul si care m-a convins, definitiv, sa parasesc Universitatea Cuza deoarece, eu, pe munca si inovatia mea, nu vreau sa fiu tratat ca un individ caruia sa-i fie impuse tot felul de mizerii ilegale", a spus revoltat un cercetator de la UAIC. Dincolo de toate acestea, interpelat de reporterii cotidianului BUNA ZIUA IASI (BZI), Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Invatamant Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica, a declarat, in exclusivitate, ca va ancheta personal situatia prin care unui grup de cercetatori de la Universitatea Cuza le-a fost impus, intr-o maniera ilegala, o clauza aditionala la contractul de