Trebuie să recunoaştem că, în ultima vreme, pustiirea pare să fi devenit, la noi, literă de lege. La umbra ştirilor care fac rating - gen crime, arestări ale unor personaje politice sau divorţuri "celebre" - parcă se lucrează, febril, la proiectul naţional "Deşertificare, cu orice preţ". Profitându-se de lipsa de atenţie a oamenilor, mult prea ocupaţi cu grijile zilnice ale supravieţuirii, "înfloreşte" un program asiduu, în care strigă ura împotriva a tot ce este viu, aici. După distrugerea industriei şi agriculturii, a sănătăţii şi învăţământului, pe rând sau simultan, au căzut pădurile, s-au risipit oamenii şi, treptat, a dispărut respectul faţă de lege, faţă de tradiţie, de instituţia căsătoriei, de religie, de istoria neamului şi de valorile naţionale. În fiecare an, se fură clopotele bisericilor. Sunt măcelărite şi duse la topit statuile (din bronz) amplasate în spaţiul public. Adeseori sunt incendiate monumente de patrimoniu aflate în locuri jinduite de către unii investitori autohtoni sau de aiurea. În schimb, au luat amploare "viziunile dinamice" asupra distrugerii spaţiilor verzi şi a copacilor.

De aproape un sfert de veac, se încearcă pustiirea progresivă a României... O stare de lucruri care geme, tăcut şi mocnit, ca o condamnare pe vecie. Aşadar, suntem în etapa "crimelor asupra vegetaţiei". Autorităţile locale au decis, pesemne, că trebuie să extermine copacii. În condiţiile în care, în mai toate oraşele şi cu precădere în Capitală, noxele pun în pericol sănătatea locuitorilor. Singura salvare, în asemenea situaţie, erau copacii şi spaţiile verzi. Zeci de mii de arbori şi suprafeţe uriaşe din parcuri au fost şi continuă să fie înghiţite de "politica" deşertificării. Şi asta se întâmplă, în mod surprinzător, sub văzul Legii pentru protecţia mediului. Lege al cărei obiect este "reglementarea protecţiei mediului, obiectiv de interes public major,