Investitorii germani i-au reclamat premierului Victor Ponta (centru), aflat în vizită oficială la Berlin, lipsa autostrăzilor din România, nivelul ridicat al birocraţiei din administraţie şi plata târzie a facturii aferente lucrărilor executate spunând că firmele germane trebuie încă să primească 100 mil. euro de la statul român.
Premierul român se află la Berlin unde aseară, după închiderea ediţiei, urma să aibă o întrevedere oficială cu cancelarul german Angela Merkel.
El s-a întâlnit ieri la sediul Deutsche Bank – cea mai mare bancă germană - cu Jurgen Fitschen (stânga), copreşedinte al Consiliului de conducere al băncii, şi a participat la o conferinţă pe teme economice în cadrul căreia unul dintre oamenii de afaceri germani i-a reproşat imaginea proastă a statului român din cauză că nu-şi achită facturile la timp: „Acum, statul român nu are reputaţia unui bun angajator sau a unui bun partener contractual, iar asta afectează dramatic imaginea“.
Premierul Victor Ponta a răspuns că ştie de această problemă şi a precizat că în bugetul pe acest an au fost asigurate 800 milioane euro pentru datoriile istorice din sistemul de sănătate şi că au fost plătite şi companiile de construcţii, ceea ce a lăsat statul cu buzunarele goale pentru acest an, dar că intenţia este să se ajungă la un moment zero, când toate datoriile vor fi plătite.
Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 11.06.2013
Investitorii germani i-au reclamat premierului Victor Ponta (centru), aflat în vizită oficială la Berlin, lipsa autostrăzilor din România, nivelul ridicat al birocraţiei din administraţie şi plata târzie a facturii aferente lucrărilor executate spunând că firmele germane trebuie încă să primească 100 mil. euro de la statul român.
Premierul român se află la Berlin unde aseară, după închiderea ediţiei, urma să aibă o