România ocupă locul trei în Europa, după Polonia şi Franţa, în funcţie de rezervele de gaze de şist recuperabile cu tehnologia actuală, care i-ar putea acoperi consumul timp de un secol, potrivit primelor estimări detaliate ale guvernului SUA privind răspândirea în lume a acestui tip de resurse. Analiza arată că gazul de şist majorează cu 47% rezervele potenţiale de gaze naturale recuperabile la nivel mondial.
România are rezerve recuperabile de gaz de şist de 1.444 miliarde metri cubi, comparativ cu rezervele dovedite de gaze naturale convenţionale de 113 miliarde metri cubi. Consumul anual, acoperit în proporţie de 80% din surse interne, este de aproximativ 14 miliarde metri cubi.
Polonia are rezerve recuperabile de gaze de şist de 4.190 miliarde metri cubi, iar Franţa de 3.879 miliarde metri cubi. România este urmată în top de Danemarca şi de Marea Britanie. Studiul, întocmit de firma de consultanţă Advanced Resources International sub contractul Agenţiei pentru Informaţie în domeniul Energiei, scoate în evidenţă că Polonia, căreia îi acordă un capitol special, are una dintre cele mai favorabile infrastructuri din Europa pentru dezvoltarea gazului de şist. Până în aprilie 2013 în Polonia au fost forate 43 de puţuri test, dar unele rezultate au fost dezamăgitoare. Această ţară are cel mai abiţios plan de dezvoltare a industriei gazului de şist, prin care speră să-şi câştige de la Rusia independenţa energetică.
Clasamentul mondial al resurselor de gaz de şist este condus de departe de China, urmată de Argentina şi Algeria. Singurele ţări în care gazele de şist sunt extrase în cantităţi comerciale, SUA şi Canada, se plasează pe locurile patru respectiv cinci. La nivel global, rezervele de gaz de şist reprezintă 32% din rezervele totale de gaze naturale.
Ţiţeiul de şist ar putea acoperi consumul mondial de petrol timp de zece