Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copos: Echipa rămâne la Pro Rapid, baza va fi cesionată noilor investitori ai clubului

Publicat in Gazeta de Navodari, marți 11 iunie 2013 ·

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că echipa giuleşteană se va folosi în continuare de cantonamentul de la Pro Rapid şi după retragerea sa de la club, precizând că baza sportivă va fi cesionată noilor investitori. “Baza Pro Rapid a fost construită de firmele din grupul Ana pentru juniorii şi jucătorii echipei Rapid şi aşa va rămâne şi după retragerea mea de la club. Prin preluarea clubului de către domnul Nicolae Cristescu şi ceilalţi investitori nu înseamnă că echipa se va muta de la Pro Rapid. Eu mă retrag şi cesionez baza sportivă cu tot ce este acolo, clădiri, terenuri şi aşa mai departe către cei care urmează să cumpere clubul”, a spus Copos. George Copos a menţionat că nu a girat niciodată vreun credit cu baza Pro Rapid. “Situaţia juridică a bazei este foarte clară şi nu s-a schimbat niciun moment. Am văzut că au apărut informaţii conform cărora am pierdut baza, dar acestea sunt numai şi numai dezinformări. Niciodată nu am garantat niciun credit cu baza Pro Rapid. Nu puteam să fac aşa ceva, acolo societăţile din grupul nostru au construit special pentru copiii rapidişti”, a precizat oficialul, comentând informaţiile apărute pe site-ul digisport.ro. El a adăugat că toate clădirile de la baza Pro Rapid aparţin Asociaţiei Pro Rapid, iar terenurile de fotbal sunt în proprietatea statului. “Ca să fie totul clar, clădirile de la Pro Rapid, hotelul, birourile, sala de fitness şi refacere şi celelalte dependinţe aparţin Asociaţiei Pro Rapid. Terenurile de fotbal sunt ale statului şi sunt folosite conform contractului pe care îl avem cu statul. În plus, în 2004 sau 2005 am mai cumpărat în continuarea bazei un teren de 100.000 de metri pătraţi prin Ana Residences”, a explicat acţionarul grupării giuleştene pentru MEDIAFAX. George Copos negociază vânzarea clubului Rapid către omul de afaceri Nicolae Cristescu şi asociaţii

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Remiză cu scântei la Sibiu: Hermannstadt – Metaloglobus 2-2 în Etapa a 2-a din Superliga

Mediafax acum 24 minute
FC Hermannstadt şi Metaloglobus au încheiat la egalitate, scor 2-2, după un meci plin de răsturnări de situaţie disputat vineri, în deschiderea etapei a doua din Superliga, potrivit ProSport. Sibienii au început în forţă şi au deschis scorul încă di

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum o ora
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 3 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum o ora
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 5 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°