* spectatorii trebuie să aibă peste 16 ani
Poveşti despre dragoste, trădare, despre cupluri, acesta este subiectul spectacolului "Zece nopţi de singurătate", o adaptare după piesa "The Blue Room" de David Hare, traducerea Iulia Lumînare, care va fi oferit brăilenilor în premieră sâmbătă şi duminică, de la ora 18.00, la Teatrul "Maria Filotti". Regia îi aparţine talentatului M. Chris Nedeea, scenografia Irinei Moscu, iar coregrafia a fost realizată de Andreea Gavriliu. Lighting designer a fost Lucian Moga. Cele 10 nopţi despre trădare şi dragoste surprind zece cupluri interpretate de: Narcisa Novac, Valentin Terente, Ramona Gângă, Adrian Ştefan, Elena Andron, Alin Florea, Corina Borş, Liviu Pintileasa, Mihaela Trofimov, Emilian Oprea.
"Camera albastră proiectează trădarea şi dorinţa freudiană într-un peisaj dulce-amărui. Zece cupluri îşi caută împlinirea şi încearcă să depăşească prăpastia dintre ceea ce ne imaginăm, ne amintim şi trăim de fapt", a spus regizorul Chris Nedeea. El a mai montat la Brăila spectacolul "Cum am învăţat să conduc" de Paula Vogel, a cărui premieră a avut loc în 2009.
* spectatorii trebuie să aibă peste 16 ani
Poveşti despre dragoste, trădare, despre cupluri, acesta este subiectul spectacolului "Zece nopţi de singurătate", o adaptare după piesa "The Blue Room" de David Hare, traducerea Iulia Lumînare, care va fi oferit brăilenilor în premieră sâmbătă şi duminică, de la ora 18.00, la Teatrul "Maria Filotti". Regia îi aparţine talentatului M. Chris Nedeea, scenografia Irinei Moscu, iar coregrafia a fost realizată de Andreea Gavriliu. Lighting designer a fost Lucian Moga. Cele 10 nopţi despre trădare şi dragoste surprind zece cupluri interpretate de: Narcisa Novac, Valentin Terente, Ramona Gângă, Adrian Ştefan, Elena Andron, Alin Florea, Corina Borş, Liviu Pintileasa, Mihaela Trofimov, Emilian Opre