Golănelii cu priză la mass-media sau produsă de presă i se poate spune stop și în instanţă, dacă nici codul deontologic, nici bunul simț nu ajută.

Ce face cine se supără pe presă? Nu este o întrebare retorică. Sunt motive de supărare pen­tru aceia care se consideră lezați fiindcă li se încalcă intimitatea, fiindcă nu li se respectă dreptul la imagine, la iden­titate, la opinie. Nu vorbim acum de supărările cotidiene ale publicului ce derivă din încălcarea regulilor profe­si­o­nale și a deontologiei jurna­lis­tice. Cântărim acum din pers­pectiva câtorva cazuri de ma­re notorietate dacă echi­librul dintre libertatea presei, ca par­te a dreptului la liberă expri­mare, și alte drepturi con­s­tituționale este asigurat de legislația ro­mâ­nească și de practica ei.

Bătălia Monicăi Macovei de a dezincrimina ca­lomnia, câștigată numai pentru o scurtă și con­fuză perioadă între 2006 și 2013, avea în vedere prevalența pe care o acorda, ca mi­nistru al Justiției, libertății de exprimare, în acord cu conduita europeană în materie. În 2013, art. 205, 206, 207 privind insulta și ca­lomnia revin în Codul Penal, iar cel care se fa­ce vinovat de aceste infracțiuni va fi sanc­ționat penal (ceea ce nu exclude daunele ci­vile). Insultată repetat ca ministru, ca euro­par­lamentar, ca femeie, ca ce­tățean al României – cea mai recentă bălăcăreală și-a permis-o Victor Ponta la Bruxelles când a făcut-o „du­să cu sorcova“, expunând ast­fel mitocănia politică ro­mânească în vitrina Europei –, Monica Macovei a ales să nu se adreseze justiției în apă­rarea onoarei, reputației și ima­ginii sale. Întrebată de jur­naliști, a subliniat că orice demnitar trebuie să își asume o protecție redusă în fața unor manifestări critice sau chiar ostile. Nici pre­mierul Emil Boc, expus în cel mai bicisnic mod cu fundul gol de Antena 1, n-a con­si­derat că trebuie să-i dea în judecată pe cei ca