Larry L. Watts, Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece, (traducerea din limba engleză – Adriana Bădescu), Editura Rao, Bucureşti, 2013.

Cel de-al doilea volum al proiectatei trilogii dedicate „adevăratului” loc şi rol al statului român comunist în cadrul sistemului de relaţii internaţionale din timpul Războiului Rece de către istoricul american Larry L. Watts (istoric şi simultan specialist în reformarea serviciilor de informaţii româneşti în perioada Radu Timofte) impresionează, la fel ca şi primul, atât prin proporţii, cât şi prin imensul volum de documente pe care autorul îşi întemeiază naraţiunea şi concluziile.

Însă numai dimensiunile volumului şi acribia documentară a autorului impresionează şi sunt demne de admirat. Tendinţele de aducere în prim-planul discursului istoriografic contemporan a principalelor teme predilecte, a clişeelor şi stereotipiilor născute în proximitatea Centrului de Studii şi Cercetări de Istorie şi Teorie Militară a generalului-doctor Ilie Ceauşescu nu sunt noi defel. Detaliu sau nu, printre colaboratorii istoricului-militar Ilie, fratele mult mai cunoscutului şi nefastului Nicolae, cândva în a doua jumătate a anilor ’80, s-au aflat şi istorici precum Larry Watts ori Ioan Talpeş (cel de-al doilea i-a asigurat o promovare remarcabilă primului, în urmă cu doi ani).

În datele sale fundamentale, consider că abordarea lui Watts nu este nouă. Printre cei care au anticipat-o, după 1989, se numără foştii potentaţi ai dictaturii ceauşiste (precum Paul Niculescu-Mizil care se definea drept un comunist „naţional”), foste cadre ale Departamentului Securităţii Statului (1), numeroşi istorici afirmaţi în Epoca de Aur (2) şi istorici-colaboratori ai antemenţionatului Departament în aceeaşi perioadă, iar mai nou, o fac înşişi angajaţii Securităţii, dacă nu în aula Bibliotecilor Centrale Universitare