Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Feroe, ultimul ţărm

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 11 iunie 2013 ·

“Naţionala” sub 21 de ani a mai bifat o ruşine. Sînt şanse mari să nu învăţăm nimic nici de data asta.

Feroezii vorbesc, românii, nu. Nu au acceptul federaţiei. Al Federaţiei Române de Fotbal. Dar poate că românii vorbesc pe terenul de fotbal, nu aşa se spune? Acolo se exprimă ei, în acel loc mitic de forma unui dreptunghi de culoare verde. Acolo înşiră ei mărgăritarele muncii şi transpiraţiei lor. Aiurea! Tinerii noştri românaşi sub 21 de ani nu prea au vorbit nici pe teren, fiindcă au terminat amicalul cu Insulele Feroe cu un 2-2 trist ca iarna boreală. Presărat, susţin puţinii martori oculari (cum sună chestia asta, chiar ca după un consult de specialitate la oculist!), cu numeroase ocazii ale nordicilor, care danezi, care urmaşi ai unor călugări irlandezi.

Colegii mei Gabi Berceanu şi Răzvan Luţac au scris un material superdocumentat, reuşind să identifice o mulţime de cauze care au generat mediocritatea echipei României Under 21 antrenate de Emil Săndoi. Erori şi inconsecvenţă în selecţie, urmare cumva logică şi a lipsei de trecut profesional al lui Săndoi. Jucători demotivaţi înainte de a arăta că sînt măcar la nivelul de promisiuni reale. Aceiaşi jucători care vin cu deprinderi fotbalistice aproximative de la cluburile-mamă. Care cluburi nu produc, pentru că au adoptat filosofia importurilor în căutarea de performanţe instant. Peste toate, o conducere a federaţiei pasivă şi contemplativă în faţa mediocrităţii care seamănă din ce în ce mai tare cu dezastrul.

E loc pentru mai rău, pare să spună acest 2-2 obţinut în compania unei selecţionate a capitalei feroeze Thorshavn, întărită cu oameni de la celebrele citadele fotbalistice Nororagota şi Sorvagur, localităţi cu 538, respectiv 900 de locuitori. Se poate să ne facem şi mai tare de rîs atît timp cît ţinem nasul pe sus. Fiindcă, fără să ne fi cunoscut pînă acum, iată ce au remarcat tinerii no

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Mark Rutte spune că Beijingul ar putea îndemna Rusia să atace NATO. „Am nevoie de tine pentru a-i ţine ocupaţi în Europa”

Adevarul acum 29 minute
Dacă Beijingul ar decide să atace Taiwanul, este foarte probabil că va folosi Rusia pentru a lovi Europa, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Elon Musk anunţă formarea unui nou partid în SUA: Astăzi, se formează „America Party” pentru a vă reda libertatea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miliardarul Elon Musk, care şi-a încheiat în iunie misiunea de şef al Departamentului american pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE) şi a intrat ulterior în conflict cu Donald Trump, a anunţat sâmbă

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 13 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 48 minute
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 29 minute
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 10 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ayatollahul Ali Khamenei a avut prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat, relatează Reuters şi AFP. Înainte de

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°