Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a susţinut, marţi, la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat, că este necesară adoptarea unui proiect de lege care să prevină trucarea unor meciuri pentru pariuri, iar aceasta trebuie să prevadă sancţiuni dure.
Audierea preşedintelui FRF a avut loc în urma unei scrisori pe care oficialul de la Casa Fotbalului a trimis-o comisiei parlamentare prin care le solicita senatorilor să întărească legislaţia în ceea ce priveşte menţinerea corectitudinii rezultatelor sportive şi pentru a stopa orice încercare fraudare a meciurilor şi a altor rezultate sportive.
Mircea Sandu a afirmat în faţa comisiei că, deşi până acum în România nu a fost descoperit niciun meci aranjat pentru pariuri, acestea există.
"UEFA a declanşat un program de alertă. Grija noastră este foarte clară şi am cooptat pentru această activitate doi specialişti care au lucrat în Interpol. La ora actuală în România nu există un caz concret descoperit de pronosticuri şi pariuri. Deocamdată stăm binişor, dar trebuie să oprim graniţa să nu intre şi la noi, deşi sunt convins că există. E greu să le depistăm, iar ceea ce propunem noi, o legislaţie dură şi în materie sportivă şi în materie penală, va duce undeva la diminuarea substanţială a unor astfel de sportivi. Nu ascundem că vrem să propunem modelul francez. Ne interesează să ne inspirăm din legea penală franceză", a spus Sandu.
Mircea Sandu a afirmat că sportivii neplătiţi de mai multe luni sunt cei mai predispuşi la a aranja unele meciuri. "În general sportivii vor fi cei «atacaţi», pentru că dacă ei nu şi-au luat salariile de şase luni şi vine unul cu 2.000 de euro şi îi spune să ia un cartonaş galben într-un anumit minut... Lucrurile acestea trebuie prevenite şi sancţionate foarte drastic. Este necesar un proiect de lege care să vină împotriva tr