Noul ministru chilian al Culturii, scriitorul Roberto Ampuero, şi-a cerut scuze luni, după ce i-a adus un omagiu postum, însă prematur, într-un mesaj postat pe Twitter, fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela.
Mesajul care a fost primit de cei peste 20.000 de „followeri” de pe Twitter ai scriitorului anunţa că “Nelson Mandela tocmai a murit, unul dintre luptătorii cei mai înţelepţi şi generoşi pentru demnitate, egalitate şi drepturile omului… Doliu pentru Madiba (numele de clan al liderului sud-african)”. Ampuero şi-a cerut scuze două ore mai târziu, anunţând că este vorba despre o confuzie. “I se poate întâmpla oricui”, a declarat el într-un mesaj postat ulterior pe reţeau de socializare. “Am reacţionat la fel cum ar fi făcut oricine altcineva, însă bineînţeles că ceea ce mă bucură cel mai mult este faptul că Nelson Mandela este în viaţă”, şi-a cerut el scuze. Potrivit mediafax, un gest similar cu cel al chilianului a făcit şi spaniolul Rafael Nadal, învingător duminică la Roland-Garros pentru a opta oară, jucătorul de tenis anunţând, pe contul său de Twitter, un mesaj postum prematur dedicat lui Mandela, pe care l-a retras rapid. Nelson Mandela, în vârstă de 94 de ani, a petrecut a patra noapte într-un spital din Pretoria, unde se află într-o stare gravă, în urma recidivei unei infecţii pulmonare.
Noul ministru chilian al Culturii, scriitorul Roberto Ampuero, şi-a cerut scuze luni, după ce i-a adus un omagiu postum, însă prematur, într-un mesaj postat pe Twitter, fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela.
Mesajul care a fost primit de cei peste 20.000 de „followeri” de pe Twitter ai scriitorului anunţa că “Nelson Mandela tocmai a murit, unul dintre luptătorii cei mai înţelepţi şi generoşi pentru demnitate, egalitate şi drepturile omului… Doliu pentru Madiba (numele de clan al liderului sud-african)”. Ampuero şi-a cerut