După ce în cazul echipelor de juniori a reuşit să obţină o măsură bândă, chiar dacă în baza literei regulamentului se putea ajunge la excludere, preşedintele celor de la FC Maramureş, Dan Hotico, încearcă din nou să fenteze regulile. Conducătorul băimărenilor vrea să scape de penalitatea de două puncte dictată, încă din octombrie, de Comisia de Diciplină.
Oficialii FRF au pus în executare toate deciziile de depunctare dictate de Comisia de Disciplină, clasamentele în eşaloanele inferioare suferind modificări. În seria a doua a Ligii a II-a, FC Maramureş a fost depunctată cu două puncte, ca urmare a deciziei Comisiei de Disiciplină din data de 17.10.2012. Mai exact, este vorba despre cazul jucătorului Dragoş Petrică. Fostul golgheter al băimărenilor şi-a depus memoriu pentru că nu îşi mai primise salariul de şase luni. Depunctarea băimărenilor a fost dată ca urmare a neachitării banilor în termen. Preşedintele celor de la FC Maramureş, Dan Hotico, a depus o nouă cerere de revizuire a dosarului, în încercarea de a scăpa de penalizare. Cazul va fi judecat, miercuri, de către Comisia de Disciplină din cadrul FRF.
Clasament actualizat FRF
1. Corona Braşov 24 14 6 4 41-22 48
2. ACS Poli Timişoara 24 12 9 3 39-19 45
3. Damila Măciuca 24 13 5 6 38-22 44
4. FC UTA Arad 24 11 7 6 29-17 40
5. FCM Târgu Mureş 24 10 5 9 31-29 35
6. CSM Râmnicu Vâlcea 24 10 4 10 27-28 34
7. FC Bihor Oradea 24 8 9 7 35-31 33
8. CS Mioveni 24 7 11 6 27-23 32
9. FC Argeş Piteşti 24 9 4 11 34-40 31
10. Luceafărul Oradea 24 6 8 10 25-32 26
11. FC Olt Slatina 24 4 10 10 27-29 22
12. FC Maramureş 24 5 8 11 21-36 21
13. Unirea Alba Iulia 24 3 2 19 12-58 11
*Echipa CS FC Maramureş Universitar Baia Mare a fost penalizata cu 2 puncte, in urma deciziei Comisiei de Disciplina din data de 17.10.2012,