Un tată şi fiul acestuia, ambii judecaţi pentru tentativă la omor calificat, au aflat ieri că pedepsele la care au fost condamnaţi iniţial le-au fost reduse. S-a întâmplat la Curtea de Apel Suceava, magistraţii de aici considerând că judecătorii de la Tribunal au fost prea drastici. Astfel, lui Ionel Tulbure, de 49 de ani, din Rădăşeni, pedeapsa i-a fost redusă de la opt ani la cinci ani, în timp ce pentru fiul său vestea este chiar mai bună. Mai exact, Marius Tulbure, de 26 de ani, a ieşit din puşcărie, şi asta pentru că pedeapsa iniţială de cinci ani de închisoare i-a fost redusă la patru ani cu suspendare sub supraveghere. Soluţia de ieri nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cei doi au fost arestaţi preventiv şi trimişi în judecată în primăvara anului trecut, fiind acuzaţi că, pe 13 februarie 2012, în jurul orei 17:30, l-au bătut cu sălbăticie pe un consătean de-al lor, Mihail Pavăl, de 43 de ani.
Cu aproximativ două luni înainte, susţin anchetatorii, victima l-a bătut pe Ionel Tulbure şi i-a provocat acestuia din urmă leziuni pentru care a avut nevoie de aproape o lună de îngrijiri medicale.
Deşi a depus plângere la poliţie, iar agresorul era cercetat într-un dosar penal, Ionel Tulbure a considerat că trebuie să se răzbune şi să-i dea o corecţie consăteanului său.
Ionel Tulbure se afla împreună cu fiul său, Marius Tulbure, când s-a întâlnit într-un magazin de pâine de pe raza satului Rădăşeni cu consăteanul care îl bătuse cu două luni în urmă. Cei doi, tată şi fiu, au tăbărât cu pumnii şi picioarele pe Mihai Pavăl, tânărul de 25 de ani lovind victima cu o bărdiţă în zona capului şi a membrelor inferioare.
Agresorii au tras victima afară şi au continuat să o lovească.
„Victima s-a prăbuşit la pământ, pe zăpadă, iar inculpaţii au continuat să o lovească minute în şir cu picioarel