Plenul reunit al Parlamentului ar putea decide peste o săptămână înfiinţarea unei comisii a legislativului privind susţinerea intrării României în Spaţiul Schengen. Decizia fost luată marţi, de conducerile celor două Camere, care au inclus pe ordinea de zi a şedinţei un proiect de hotărâre în acest sens.
„Această comisie are un precedent din perioada în care România avea ca obiectiv integrarea în Uniunea Europeană, când a existat o comisie specială la nivelul Parlamentului. Acum, este ideea ca membrii Senatului şi Camerei să fie reprezentaţi în această comisie, într-un demers comun, de interes naţional“, a afirmat vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD), citat de Mediafax.
Potrivit lui Dumitrescu, deputaţii şi senatorii care vor face parte din această comisie vor dispune de fondurile necesare pentru desfăşurarea unei bune activităţi, de un birou, de un staff, de un consilier şi de "o susţinere din punct de vedere logistic".
"Sunt o serie de demersuri ce pot fi făcute în instituţiile care aparţin Parlamentului. Acesta lucrează prin comisii şi vorbim aici de comisiile de politică externă, de integrare europeană. Vorbim apoi de un alt element extrem de important, care sunt grupurile de prietenie între Parlamentul României şi alte Parlamente", a mai afirmat senatorul.
El a arătat că fondurile necesare există la dispoziţia Secretariatului General, pentru că aceste comisii "sunt obligatoriu a fi dotate cu minime mijloace de funcţionare".
Comisia va avea 19 membri şi grupurile parlamentare vor nominaliza componenţa acesteia, în conformitate cu algoritmul