Aproape 100 de copii au participat duminică la un concurs de şah organizat în premieră la Moldoviţa. Pe lângă concursul propriu zic, micii şahişti şi părinţii care i-au însoţit au avut parte şi de două surprize din partea organizatorilor. Mai întâi a fost o plimbare cu mocăniţa de la Moldoviţa, iar mai apoi au mers cu toţii într-o scurtă vizită la Muzeul ouălor încondeiate al artistei Lucia Condrea. La Cupa 1 Iunie, găzduită de sala de sport a Liceului din Moldoviţa au participat copii din Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Argel, Suceava şi Costişa.
„Este pentru prima oară când organizăm un asemenea concurs, iar faptul că totul a ieşit foarte bine ne încurajează să-l continuăm şi anii următori. Copiii au fost extrem de încântaţi de tot programul, iar acest lucru nu face decât să ne bucure”, a arătat profesorul Dumitru Negură, organizatorul acţiunii.
La această primă ediţie a participat şi prefectul de Suceava, Florin Sinescu, dar nu în calitate de şahist, ci de invitat. Sinescu le-a vorbit copiilor despre vechimea bimilenară a şahului, despre pătrunderea străvechiului joc în Europa şi în ţara noastră.
Printre cei care s-au implicat activ în bunul mers al concursului a fost maestrul Mihai Burduja, care a oferit la final şi o parte din premiile acordate de organizatori.
La sfârşitul concursului cei şase arbitri care au condus disputele pe categorii de vârstă, atât la fete cât şi la băieţi, au consemnat următoarele rezultate: locul I, copiii legitimaţi la CSM Câmpulung Moldovenesc, antrenaţi de maestrul sportului Mihai Burduja, 30 de puncte (4 premii I, 5 premii II şi 6 premii III); locul II, Clubul copiilor din Gura Humorului, antrenaţi de inginer Marcel Tiron, 14 puncte (4 premii I şi un premiu II); locul III, Şcoala gimnazială Argel, unde copiii sunt antrenaţi de profesorul Dumitru Negură, 7 puncte (1 premiu I, 1 premiu II şi 1 premiu II