Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorităţile din Mehedinţi, în gardă! Viitura de pe Dunăre ajunge la Mehedinţi pe 15 iunie

Publicat in Adevarul, marți 11 iunie 2013 ·

În Mehedinţi, există risc de inundaţii doar în localităţile riverane Dunării situate în aval de Barajul de la Porţile de Fier II. Este vorba de Gruia, Pristol, Gîrla Mare, Vrata şi Salcia, unde de fiecare dată când apele Dunării depăşesc cota de inundaţie acoperă sute de hectare de terenuri agricole şi chiar locuinţele celor care trăiesc aproape de malul Dunării.

La Cozia, sat aparţinător comunei Pristol, oamenii sunt de-a dreptul speriaţi pentru că le este teamă ca istoria să nu se repete. La inundaţiile devastatoare din 2006, şi-au pierdut toată agoniseala de-o viaţă, atunci când Dunărea umflată a măturat totul în cale. Nici atunci, dar nici acum nu a existat un dig de protecţie. Imediat după inundaţiile din 2006, autorităţile le-au promis acestor oameni, a căror singură vină dacă se poate spune aşa este acea că locuiesc aproape de Dunăre, că vor amenaja un dig de protecţie. Anii au trecut, dar promisiunea nu s-a mai concretizat.

Prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea a declarat că Dunărea este monitorizată în permanenţă, aşteptându-se o viitură pe fluviu în dreptul judeţului Mehedinţi, în data de 15 iunie.

„În partea centrală a Europei există inundaţii destul de mari şi se aşteaptă ca în maximum cinci zile acea viitură să ajungă şi în judeţul Mehedinţi. Monitorizăm respectarea obligaţiilor pe care le avem prin tratatele internaţionale pentru a deversa apa şi debitul de apă care intră la Baziaş în Hidrocentrala Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II. Nu credem că sunt probleme în acest moment. Digurile pe Dunăre au fost controlate şi luna trecută, când s-au înregistrat debite de aproape 12 000 mc/s, ceea ce nu cred că se va mai întâmpla în această vară. De asemenea în zona Gruia, unde se deversează apa de la Porţile de Fier II şi există pericolul inundării unor zone, în aval de localitatea Gruia, dar şi la Pristol în satul Cozia”, a declarat pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 56 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum 2 ore
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 28 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°