Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandalul cu locuințe sociale la Primăria Iași continuă!

Publicat in Ora de Iasi, marți 11 iunie 2013 ·

IAȘI. Un medic acuzat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de implicare în scandalul locuințelor sociale de la Primărie va da explicații în fața magistraților.

DNA Iași l-a trimis în judecată pe medicul psihiatru Victor Cojocaru, din cadrul Ambulatoriului Spitalului „Sf. Spiridon“, pentru fals intelectual şi uz de fals. Astfel, alături de acesta au mai fost trimiși în judecată Diagrama Neculau, pentru trafic de influenţă, în formă continuată, instigare la fals intelectual, uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată, Constantin Grosu, pentru trafic de influenţă, în formă continuată, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, și Dumitru Rudai, pentru trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada 27 martie – 13 mai 2013, Neculau, Grosu și Rudai au pretins de la o persoană 20.500 de euro și bijuterii din aur în valoare de 1.000 de lei, pentru a-i facilita, pentru sine şi pentru alte persoane, obținerea în mod ilegal a repartiției unor imobile aflate în administrarea Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat (DAPPP) din cadrul Primăriei Iași, lăsându-l să înțeleagă că au influență asupra membrilor comisiei de atribuire a unor astfel de imobile, precum și asupra unor persoane cu putere de decizie din cadrul municipalității.

Flagrant organizat de anchetatori

Procurorii DNA au spus că, din totalul banilor pretinși, acuzații ar fi primit efectiv sumele totale de 5.100 de euro și 4.800 de lei.

„Cei 4.800 de lei au fost primiţi de către inculpaţii Neculau şi Grosu pentru a pune la dispoziţie persoanei care dorea imobilele mai multe înscrisuri false, în scopul constituirii dosarului pentru repartiţia locuinţelor. În acest sens, inculpata Neculau l-a determinat pe inculpatul Cojocaru Victor, medic primar cu specialitatea psihiatrie în cadrul Ambulatoriului Sp

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 47 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 44 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 59 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°