“Oricine poate distinge, nu doar prin aspect, ci şi prin temperament, un italian de un suedez, se pare însă că nu mai poate distinge, sau nu mai e convenabil să o facă, un african de un european. Poate doar privind cursa de 100 de metri: negrii sînt în faţă; vin şi albii din urmă, dar ceva mai încet. Să fie doar o chestiune de «cultură»?” - Lucian Boia, “Sfîrşitul Occidentului? Spre lumea de mîine”, Editura Humanitas, 2013
Lucian Boia este istoric, Gabriel Liiceanu este filosof. De fapt, Gabriel Liiceanu este de toate. Filosof, istoric, scriitor, lingvist, critic literar, critic de artă, conştiinţă civică, director de editură, realizator şi moderator de emisiuni şi de conferinţe. Aşa că, după cum observaţi, raportul de forţe dintre Lucian Boia şi Gabriel Liiceanu este complet dezechilibrat. Unul nu îndeplineşte decît funcţia de reputat profesor de istorie care mai şi filosofează din cînd în cînd, pe cînd celălalt este o personalitate culturală enciclopedică greu de prins în tiparele lumii noastre.
Lucian Boia şi Gabriel Liiceanu trebuiau să susţină la Ateneul Român o conferinţă dedicată ultimelor cărţi scrise de primul şi publicate cu concursul editurii conduse de cel de-al doilea. Spun trebuiau pentru că deşi conferinţa a avut loc, ea nu s-a consumat în sensul intelectual al termenului. Teoretic, lucrurile erau simple. Ultimele două cărţi ale domnului Boia - “De ce este România altfel?” şi “Sfîrşitul Occidentului?” au bătut toate recordurile de tiraj vîndut şi, peste toate, au născut un interes formidabil potenţat de polemică. Lumea care încă mai citeşte cărţi s-a împărţit în două tabere. Suporteri ai diagnosticelor istorice puse de Lucian Boia şi adversari ai acestora, oameni care văd în lucrările istoricului o lipsă crasă de patriotism, dublată de nu se ştie ce frustrări personale. “De ce este România altfel?” s-a vîndut numai pînă acum în 45.000 de
