Masonul Nicolae Cristescu este convins că va deveni patronul Rapidului începând de săptămâna viitoare, după ce a convenit cu George Copos să semneze contractul de vânzarecumpărare vineri. Mai păstrează însă o doză de incertitudine asupra tranzacţiei. Masonul Nicolae Cristescu este convins că va deveni patronul Rapidului începând de săptămâna viitoare, după ce a convenit cu George Copos să semneze contractul de vânzarecumpărare vineri. Mai păstrează însă o doză de incertitudine asupra tranzacţiei.
Aseară, după două ore de negocieri intense, soarta Rapidului a fost hotărâtă. Sau cel puţin aşa lasă să se întrevadă cele două personaje de la masa tratativelor, George Copos şi Nicolae Cristescu. Începând de săptămâna viitoare, giuleştenii vor avea un nou patron în persoana afaceristului Nicolae Cristescu.
“Cred că s-a rezolvat”, a spus George Copos, de acum fostul patron al alb-vişiniilor. Nu a fost o declaraţie care să puncteze finalizarea tranzacţiei, dar viitorul şef din Grant a întărit-o. “Ne-am înţeles. 100% voi prelua Rapidul, iar vineri vom semna actele. Toate detaliile au fost puse la punct. A fost o întâlnire constructivă. Până joi voi plăti datoriile către jucători, chiar dacă nu este nimic finalizat”, a precizat Cristescu.
Viitorul susţinător al “feroviarilor” nu a uitat că a discutat cu cel pe care îl denumea un “negociator pervers” şi a lăsat să se înţeleagă că ar putea să nu mai vadă niciodată sumele cu care va acoperi salariile fotbaliştilor: “Dacă va fi să se întâmple ceva, asta e, pierd toţi banii”. Cristescu a clarificat şi situaţia bazei de antrenament Pro Rapid, care va fi folosită în continuare de giuleşteni, dar în schimbul unei chirii pe care i-o va plăti fostului patron.