-AA+A
Patru liceeni francezi şi profesorul lor descoperă, în premieră, frumuseţile zonei Năsăudului foto: Mesagerul de BNPentru Mathilde Leroy, Marjolaine Wernert, Erwan Cohuet şi Kevin Louyer, elevi în clasa a XI-a la Liceul Agricol „La Ville Davy” din Quessoy (un orăşel francez din regiunea Bretania), această săptămână a venit ca o provocare la aventura şcolară pe plaiurile Năsăudului.
Însoţiţi de profesorul Philippe Blanchard, adolescenţii sunt oaspeţii Liceului Tehnologic Silvic din Năsăud, pentru a-şi desăvârşi pregătirea în cadrul practicii de specialitate obligatorii înaintea vacanţei de vară. Aflaţi pentru prima oară pe pământ românesc, francezii nu au venit deloc cu idei preconcepute despre ţara noastră. Potrivit profesorului francez, deja cinicul „S'il vous plaît, monsieur!” nu are priză, cel puţin în cazul său, la felul de a cataloga românii. „Am descoperit o zonă care se aseamănă cu Germania de Est, dar cu cetăţeni mai calzi şi mai ospitalieri”, a dezvăluit, ca primă impresie, Blanchard.
Acesta ne-a explicat că, potrivit programei şcolare din Franţa, elevii liceelor tehnologice sunt obigaţi să facă practică de specialitate atât în ţări din Europa, cât şi din afara Bătrânului Continent. „Aşa au ajuns cei 4 elevi la Năsăud, în timp ce colegii lor de clasă se află în alte locaţii din Europa sau Africa. Perioada cât ne vom afla aici este cuprinsă între 10 iunie şi 7 iulie”, ne-a explicat profesorul francez.
Gazdele, reprezentate de profesorii Gavrilă Onul, directorul liceului, şi Gavrilă Neamţ, au pregătit un program divers, în cadrul căruia francezii vor îmbina utilul cu plăcutul. „După acomodarea cu internatul, cantina liceului şi oraşul, de la începutul săptămânii viitoare oaspeţii francezi vor face practica în domeniul Protecţiei Mediului, împreună cu elevii noştri din clasele a X-a D şi a XI-a C. Avem în program deplasări zil