Parlamentarii au hotărât, în cea de-a şasea zi de lucru a Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, ca în cazul în care un referendum de demitere a preşedintelui a fost validat, în condiţiile legii (cvorum de prezenţă de 30%, iar opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente), legislativul să fie dizolvat dacă cel puţin jumătate dintre voturile exprimate sunt împotriva demiterii şefului statului. Mai mult, alegerile anticipate ar urma să fie organizate în maxim 45 de zile.
După ce în a doua zi de lucru a Comisiei s-a introdus termenul de "regiune" în legea fundamentală, în şedinţa de marţi parlamentarii au introdus în Constituţie şi Consiliul Regional. Cu toate acestea, regimul prefecţilor judeţeni şi regionali nu a fost definitivat.
Tot în şedinţa de marţi a Comisiei, parlamentarii au rezolvat mai multe subiecte care au creat tensiuni în USL. În primul rând, amendamentul propus de senatorul PNL Tudor Chiuariu, referior la interzicerea discriminării pe bază de orientare sexuală, a fost eliminat din proiectul de revizuire, deşi iniţial a fost adoptat. Această propunere a liberalului a produs nemulţumiri între parlamentari, care au considerat necesar să precizeze în Constituţie că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie. Cu toate acestea, odată eliminat amendamentul lui Chiuariu, a fost scoasă din proiectul de revizuire şi această precizare, existentă în Codul Civil.
O altă modificare a legii fundamentale care a pus probleme în USL a fost şi regimul creanţelor, parlamentarii hotărând că acestea ar trebui să aibă acelaşi regim juridic ca şi contribuţiile financiare, amendament criticat de social-democraţi. Din acest motiv, membrii Comisiei pentru revizuirea Constituţiei au revenit asupra acestui articol, completând amendamentul cu sintagma "în condiţiile legii".
"Dreptul de pr