Victor Ponta a sosit luni în Germania plin de estimări pozitive şi de promisiuni măreţe. La Berlin a spus că, după marea criză, situaţia s-ar fi stabilizat, şi că vrea - iată o vorbă mare, chiar foarte mare - un parteneriat strategic cu Germania.

A mai spus, între altele, în cursul unei escale la fundaţia social-democrată Friedrich Ebert, în răspăr faţă de adevăr, că, în România, presa ar fi „liberă” iar extremismul n-ar „constitui un pericol”.

La rândul ei, Angela Merkel a sărit peste propria ei umbră şi a dat mâna cu un politician impenitent. Unul care, totuşi, a fost implicat anul trecut într-un puci şi nu şi-a admis niciodată plagiatul, manipulând direct sau prin supuşii săi instituţiile capabile să oficializeze verdictul furtului său intelectual.

Germania, care are o grămadă de şantiere în lucru, cu proiecte extrem de dificile în sudul şi estul continentului, în relaţiile cu SUA, Rusia, China şi cu statele din Orientul Mijlociu, şi este totodată o ţară extrem de interesată să-i funcţioneze economia şi comerţul, i-a întins mâna lui Ponta, prin primirea sa la cancelară.

Merkel a ţinut să sublinieze, în cursul întrevederii cu premierul, că Germania insistă asupra continuării şi eficientizării combaterii corupţiei în România, asupra respectării principiilor statului de drept şi, desigur, asupra securităţii juridice.

Cea din urmă e o chestiune care interesează în mod direct firmele germane ce investesc în România. Nu trebuie uitat, în context, că Germania este şi cel mai important investitor străin din România, sute de locuri de muncă fiind create, mai nou, pentru muncitori români.

Nu e deci de mirare că Merkel, care şi-a măsurat vorbele cu mare atenţie, n-a vorbit, ca Ponta, de un "parteneriat strategic", dar a subliniat că doreşte dezvoltarea relaţiilor economice mutuale, relaţii ca