Mircea Rednic (51 de ani) a semnat un contract “beton” cu CFR, fostul antrenor de la Standard Liege putând câştiga la finalul contractului, după un an, un milion de euro, dacă îndeplineşte toate obiectivele echipei, titlul şi calificarea în grupele Ligii Campionilor. Mircea Rednic (51 de ani) a semnat un contract “beton” cu CFR, fostul antrenor de la Standard Liege putând câştiga la finalul contractului, după un an, un milion de euro, dacă îndeplineşte toate obiectivele echipei, titlul şi calificarea în grupele Ligii Campionilor.
După ce a fost demis de Standard Liege, Mircea Rednic n-a stat mult pe gânduri şi a acceptat oferta lui Arpad Paszkany, urmând să conducă CFR cel puţin un sezon, cu posibilitatea de a-şi prelungi înţelegerea pentru încă un an.
“Am semnat cu Rednic”, a declarat sec bossul ardelenilor, care a decis să renunţe la serviciile lui Eugen Trică, cel care dusese echipa în finala cupei.
Negocierile dintre cei doi nu s-au întins pe o durată mare de timp pentru că lui Rednic i-a fost oferit un salariu de nabab. Suma promisă şi acceptată ajunge la 1.000.000 de euro, cu condiţia ca Puriul să îndeplinească ambele obiective impuse de conducerea feroviară: titlul şi calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Fostul tehnician al Petrolului va primi 25.000 de euro pe lună, un bonus de 200.000 de euro pentru primul loc în campionat şi nu mai puţin de jumătate de milion de euro pentru grupe. O eventuală câştigare a Cupei României şi un număr mare de puncte adunate în Ligă ar putea rotunji şi mai mult conturile lui Rednic. Astfel, “Puriul” a devenit cel mai bine plătit tehnician din Liga I, depăşindu- l pe stelistul Reghecampf, care încasează anual doar 200.000 de euro.