Pentru că parlamentarii ignoră referendumul din 2009, care prevedea un Parlament unicameral, cu 300 de parlamentari, Traian Băsescu apelează din nou la electorat
Traian Băsescu îi cheamă pe români, din nou, la urne, să spună dacă, în 2013, mai vor un Parlament unicameral şi 300 de parlamentari. Aseară, şeful statului a anunţat că a declanşat procedura unui nou referendum pe această temă, după ce Comisia pentru revizuirea Constituţiei a ignorat, în elaborarea proiectului, rezultatele referendumului din 2009.
Preşedintele a făcut acest anunţ aseară, acuzând Parlamentul că ignoră voinţa populară. Totodată, acesta a spus că suspectează „un târg murdar” între PSD şi PNL, ceea ce ar explica golirea funcţiei de preşedinte de orice putere, prin proiectul viitoarei Constituţii.
„Misiunea mea este să apăr interesele poporului român până la capăt. Este obligaţia mea să utilizez toate mijloacele ca democraţia să învingă, în interesul celor 22 de milioane de români, nu a celor 588 de parlamentari”, a spus Traian Băsescu. Preşedintele a precizat că procedura declanşării referendumului se află la început şi că revizuirea Constituţiei nu s-a încheiat , mai existând şansa ca plenul Parlamentului să aibă „respect faţă de poporul român” sau Curtea Constituţională să respingă o lege de revizuire a Constituţiei care nu ţine cont de un referendum.
În plus, el a precizat că, dacă Legea referendumului va fi modificată şi vom avea un cvorum de 30%, cum doreşte USL, şi acest referendum pe care vrea să-l convoace va beneficia de avantajul de a fi validat cu o prezenţă redusă.
Cei 588, inamicul perfect
Preşedintele şi-a găsit şi inamicul, în persoana parlamentarilor, care s-au opus unicameralului. El a subliniat că nu mai candidează şi că noua Constituţie nu i se aplică.
„România nu are acum angajaţi în politică 588 de oameni de valoare”, a declarat el, la B1