Scris de Cristian Horgoș - Parchetul de pe lângă Tribunalul (PT) Bihor l-a reţinut duminică, pentru 24 de ore, pe orădeanul Tripa Lazăr (49 ani), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
„Din materialul probator rezultă că în dimineaţa zilei de joi – 6 iunie, în jurul orei 04:00, în apropierea podului Decebal din Oradea, inculpatul Tripa Lazăr, , pe fondul unei altercaţii spontane generată de consumul de alcool, l-a lovit cu pumnul în faţă pe numitul B.A. (54 ani), doborându-l la pământ, după care l-a călcat cu piciorul pe torace, provocându-i rupturi ale organelor interne (ficat şi pancreas), care au determinat decesul victimei. Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei”, transmite procurorul Cristian Ardelean, purtător de cuvânt al PT Bihor.
La propunerea procurorilor, judecătorii l-au arestat preventiv pe inculpat pentru 29 de zile. În cauză, PT Bihor continuă cercetările.
Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a link. Link was not succesfully sent Link sent successfully *Obligatoriu