Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragnea: Regionalizarea nu are cum să mărească birocraţia; i-am cerut lui Băsescu să-i prezint proiectul

Publicat in Mediafax, marți 11 iunie 2013 ·

Vicepremierul Liviu Dragnea i-a replicat, marţi, preşedintelui Traian Băsescu, susţinând că "regionalizarea nu are cum să mărească birocraţia" şi a precizat că i-a solicitat mai demult ca, atunci când găseşte timp, să meargă la el pentru a-i prezenta proiectul în ansamblu.

Aflat, marţi, la conferinţa de prezentare a unui proiect anticorupţie pentru administraţia locală, Liviu Dragnea i-a replicat şefului statului, care, luni, a spus că "regionalizarea nu pare a duce la simplificarea statului, ci la crearea unor etaje intermediare, la o nouă birocraţie".

"Regionalizarea nu are cum să mărească birocraţia pentru că distanţele, de exemplu, se micşorează. Cei care aveau de mers la Bucureşti pentru avize, acorduri, aprobări, nu vor mai merge la Bucureşti, majoritatea se vor elibera la nivel de judeţe", a susţinut Dragnea.

Vicepremierul a spus că va merge la Traian Băsescu şi îi va prezenta în amănunt proiectul regionalizării, în condiţiile în care preşedintele ar putea să "nu fie complet informat".

"Poate e vina mea că nu l-am informat complet pe domnul preşedinte. Eu i-am făcut solicitare, mai demult, ca, atunci când găseşte timp, să merg să-i prezint proiectul în ansamblul său. Când va găsi timp domnul preşedinte, atunci o să-i explic în amănunt", a declarat Liviu Dragnea.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol de 11 mașini pe autostrada A3. A fost activat Planul roșu de intervenție VIDEO

Ziare.com acum 21 minute
Un accident în care sunt implicate 11 autoturisme a avut loc în dimineața zilei de joi, 14 noiembrie, pe autostrada A3. Din cauza numărului mare de mașini implicate în carambol, autoritățile au activat Planul roșu de intervenție și traficul este res

Reuters - Echipa lui Trump întocmeşte lista ofiţerilor de la Pentagon care vor fi concediaţi

News.ro acum o ora
Membrii echipei de tranziţie a preşedintelui ales Donald Trump întocmesc o listă a ofiţerilor militari care urmează să fie concediaţi, care ar putea include şefii de stat major, ceea ce ar fi o schimbare fără precedent la Pentagon, potrivit unor sur

Statul își ia partea! Cu cât rămân Nicolai Tand și Sorin Brotnei din PREMIUL de 30.000€ de la Asia Express

Gandul acum 50 minute
Sezonul 7 al îndrăgitului show tv de divertisment Asia Express s-a încheiat, iar echipa formată din Nicolai Tand și Sorin Brotnei a ieșit învingătoare. Însă, premiul cel mare, în valoaree de 30.000 de euro, nu le va reveni în întregime celor doi înt

FBI a intrat pe fir după ce un bărbat care a pariat pe victoria lui Trump a câştigat 85 de milioane de dolari

HotNews acum 58 minute
Agenții FBI au efectuat miercuri o razie în locuința din centrul New Yorkului a directorului general al Polymarket, Shayne Coplan, confiscându-i telefonul și alte aparatele electronice, a confirmat compania, scrie Reuters. Percheziția de la primele

Horoscop pentru joi, 14 noiembrie 2024. Sunt favorizate activitățile intelectuale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 19 minute
Berbec Sub influența celor dragi este posibil sa cheltuiesti sume importante de bani. Sau la indemnul acestor persoane exista riscul sa investesti timp si bani, lucru total neprofitabil pentru tine. Selecteaza cheltuielile, analizeaza pe indelete pr

Brazilia - „Atentat” eşuat asupra Curţii Supreme, două explozii în apropierea clădirii

News.ro acum 2 ore
Un bărbat încărcat cu explozibili a murit miercuri seară în Brasilia, după ce a încercat în zadar să intre în clădirea Curţii Supreme, un „atac” eşuat, potrivit autorităţilor citate de AFP. Această încercare de atac care vizează o instituţie majoră

Trump controlează tot la Washington. Republicanii au obținut majoritatea și în Camera Reprezentanților, după Senat

Ziare.com acum o ora
Partidul Republican american și-a asigurat majoritatea și în Camera Reprezentanților, după Senat și victoria lui Donald Trump la alegerile din 5 noiembrie. Cu majorități în cele două camere, Trump nu va întâmpina probleme în implementarea agendei sa

UPDATE - Fiica omului de afaceri arădean ucis în explozia maşinii sale şi cei doi presupuşi complici ai ei vor fi arestaţi / Decizia instanţei supreme / Poliţia a pus în aplicare mandatele de arestare - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Instanţa supremă a decis, miercuri, ca fiica omului de afaceri arădean Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi presupuşi complici ai femeii să fie arestaţi preventiv. În 24 octombrie, cei trei au fost puşi

"Bine ai venit înapoi". Biden l-a primit pe Trump la Casa Albă, pentru a discuta despre transferul puterii VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a revenit miercuri, 13 noiembrie, la Casa Albă pentru a discuta despre transferul de putere cu președintele Joe Biden, după victoria sa în scrutinul din 5 noiembrie, relatează Reuters și AFP. "Bine ai venit, b

Turcia vrea autostradă Bucureşti- Istanbul: „Sunt 600 de kilometri şi facem 10 ore. Este inacceptabil”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Ambasadorul Turciei la Bucureşti, Özgür Kıvanç Altan, a criticat lipsa autostrăzilor din România şi a declarat că este inacceptabil că nu există un drum de mare viteză care să lege capitala ţării noastre de Istanbul sau de Sofia. „De ce nu avem auto

Vremea

București
acum

joi

3°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
Iasi
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/10°
dum.

2°/12°
Constanta
acum

joi

5°/10°
vin.

7°/9°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

-2°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/10°