Julia Caples, o americancă de 45 de ani, din Pennsylvania, mamă a doi copii, a devenit cunoscută în întreaga lume drept “femeia-vampir” din cauza obsesiei ei macabre de a bea sânge de om, ajungând chiar şi la doi litri pe lună. Julia Caples, o americancă de 45 de ani, din Pennsylvania, mamă a doi copii, a devenit cunoscută în întreaga lume drept “femeia-vampir” din cauza obsesiei ei macabre de a bea sânge de om, ajungând chiar şi la doi litri pe lună.
Fascinaţia Juliei pentru sânge a început în adolescenţă, când în timpul primului ei sărut şi-a muşcat de buză iubitul. Însă, femeia a început să bea sânge mai târziu, când şi-a întâlnit fostul soţ, Donald.
Ei au avut chiar o ceremonie de căsătorie în cadrul căreia şi-au băut sângele unul altuia, însă bărbatul a abandonat obiceiul în momentul în care a venit pe lume primul lor copil, lăsând- o doar pe ea să-şi continue “pasiunea”.
Julia susţine că, de obicei, se “hrăneşte” cu sânge de la donatori umani care sunt alţi fani ai vampirilor, la fel ca şi ea, pe care îi găseşte într-un club ocult local. Ea le face o mică incizie cu un briceag sterilizat, iar apoi se hrăneşte cu sângele lor. Americanca crede că acest obicei o menţine tânără şi viguroasă, asemenea vampirilor fără vârstă din filme precum seria “Twilight”.
“Când mă hrănesc cu sângele unei persoane, mă simt mai puternică şi mai sănătoasă. Ştiu că sângele nu conţine nutrienţi, însă poate că are alte beneficii pe care oamenii de ştiinţă nu le-au descoperit încă. Mă simt mai frumoasă în perioadele în care consum regulat sânge. De asemenea, am o sănătate de fier şi sunt energică tot timpul”, a declarat Julia.
Cu toate acestea, ea încearcă să-şi ţină hobbyul ei ciudat departe de copiii ei, Alexi, 11 ani, şi Ariel, 24 de ani, care sunt oripilaţi de obsesia mamei lor şi insistă ca ea să renunţe, ei temându- se că Julia ar putea contracta boli grav